Pepenii de Dăbuleni au umplut pieţele şi Facebook-ul; agricultorii se tem că nu îşi scot investiţia

Vestiţii pepeni verzi de Dăbuleni au umplut pieţele din ţară, dar cultivatorii se tem că nu vor reuşi să îşi scoată nici măcar investiţia, deoarece, spun ei, preţul este prea mic. Pentru a-şi face publicitate, şi-au creat conturi pe facebook, transmite corespondentul MEDIAFAX.

2814 afișări
Imaginea articolului Pepenii de Dăbuleni au umplut pieţele şi Facebook-ul; agricultorii se tem că nu îşi scot investiţia

Pepenii de Dăbuleni au umplut pieţele şi facebook-ul; agricultorii se tem că nu îşi scot investiţia

Pieţele din Craiova, din Bucureşti, dar şi din alte localităţi din ţară s-au umplut de pepeni verzi de Dăbuleni sau lubeniţe, după cum le spun oltenii, iar preţul unui kilogram vândut la tarabe variază între 1,5 lei şi 2 lei.

Producţia este mare în acest an şi asta ar trebui să îi mulţumească pe cultivatori, însă acum se plâng că nu pot comercializa doar în piaţă, ci se văd nevoiţi să vândă en-gros, iar în acest caz, preţul scade drastic, la 40 de bani pe kilogram. În aceste condiţii, cultivatorii de pepeni din Dăbuleni speră să-şi scoată măcar investiţia în culturi.

„Anul acesta e mai greu, producţia e bună, dar e preţul mic. La en gros, la noi e 40 de bani. Am şi la piaţă la Bucureşti, acolo se vinde cu 2 lei pe kilogram, dar sunt cheltuieli cu transportul şi altele. Am investit cam o sută de milioane de lei vechi (10.000 lei – n.r.) pe hectar şi am patru hectare cultivate. Sperăm să scoatem măcar investiţia, pentru că preţul e foarte, foarte mic. Trebuie să dăm la en gros, că la piaţă nu putem să vindem atâta cantitate”, a precizat unul dintre cultivatorii de pepeni din Dăbuleni.

Încercând să atragă cât mai mulţi clienţi, unii dintre dăbulenari şi-au creat conturi pe reţelele de socializare, unde publică periodic imagini cu marfa lor şi anunţă pieţele în care pot fi găsiţi. Fac acest lucru şi pentru a convinge cumpărătorii că lubeniţele sunt autohtone, nu de import.

„Ne mai zice lumea la piaţă, mă înnebuniseră că nu sunt lubeniţele româneşti, că sunt aduse din Turcia, din Grecia. Şi eu le spun: nu vă uitaţi şi la mine, eu am faţă să mă duc la greci? Uitaţi-vă şi la mâinile mele, uitaţi-vă şi la mine că sunt coaptă de soare”, spune o femeie din Dăbuleni.

O lubeniţă coaptă se cunoaşte după culoare şi după codiţă: „Când e coaptă se subţiază codiţa, coaja e mai subţire, miezul e roşu şi seminţele negre”, mai spune femeia.

Pepenii sunt principala sursa de venit în Dăbuleni, spune primarul localităţii, care consideră că dacă oamenii s-ar asocia, ar putea vinde marfa mai uşor, în special în supermarketuri. Cultivatorii, însă, trebuie convinşi să accepte să lucreze împreună.

„Sunt bucuros că suntem recunoscuţi pentru pepeni. E principala sursă de venit pentru majoritatea locuitorilor. Se cultivă şi cartofi, roşii, zarzavaturi, cereale, dar pepenii şi lubeniţele sunt cultura de bază. Am fost într-o vizită, în Franţa, lângă Lyon, avem o localitate cu care suntem înfrăţiţi, de altfel acolo este o comunitate a nouă comune. Şi după ce m-am întors am avut o întâlnire cu marii cultivatori de pepeni de la noi. Deja există o societate, dar doar pe hârtie. Am convenit cu ei ca după ce mai termină cu recoltele să ne întâlnim şi să îi convingem să se înscrie mai mulţi în această asociaţie, să funcţioneze de anul viitor. Eu chiar vreau să port corespondenţă cu supermarketurile, în numele asociaţiei şi sub egida Primăriei să putem vinde. Oamenii sunt greu de convins, dar sperăm”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Aurel Băjenaru, primarul oraşului Dăbuleni.

Agricultorii nu reuşesc să se înţeleagă pentru a se asocia, iar acest lucru o recunosc chiar dăbulenarii.

„Înainte ne duceam cu Aro şi remorcăm în toată ţara. Acum toată lumea are dube. Mulţi zic de grupurile de producători, dar nu suntem serioşi. Din şase persoane care plecăm la drum după cumpărători, cinci sunt serioşi, al şaselea nu este. Am fost şi pe la Gheorghe Doja, în alte părţi, nu e debandadă ca la noi. Aici e mâncătorie”, a afirmat Marian Tone, cultivator de pepeni din Dăbuleni.

În 2017, în Dăbuleni sunt cultivate peste 1.500 de hectare de lubeniţă. Pepenii de Dăbuleni sunt marcă înregistrată la OSIM din anul 2012.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici