Percheziţii în 5 judeţe într-un caz de evaziune fiscală şi spălare a banilor, prejudiciul - 1 mil. euro

22 de percheziţii au loc, marţi dimineaţă, în Dâmboviţa, Ilfov, Giurgiu, Argeş şi Prahova, într-un dosar de evaziune fiscală şi spălare a banilor, cu un prejudiciu de peste 1 milion de euro.

516 afișări
Imaginea articolului Percheziţii în 5 judeţe într-un caz de evaziune fiscală şi spălare a banilor, prejudiciul - 1 mil. euro

Percheziţii în 5 judeţe într-un caz de evaziune fiscală şi spălare a banilor, prejudiciul - 1 mil. euro

Poliţişti din Dâmboviţa, Giurgiu, Argeş şi Prahova, precum şi de la Poliţia Capitalei, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa, efectuează 22 de percheziţii în judeţele Dâmboviţa, Ilfov, Giurgiu, Argeş şi Prahova pentru destructurarea unei grupări infracţionale specializate în săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălare a banilor.

Astfel, în perioada 2014-2017, persoanele implicate, în calitate de administratori ai unor societăţi comerciale, nu ar fi evidenţiat în contabilitate venituri obţinute în urma operaţiunilor cu materiale reciclabile.

De asemenea, aceştia ar fi influenţat obligaţiile fiscale datorate bugetului de stat, în sens negativ, prin înregistrarea în evidenţele contabile proprii de cheltuieli fictive.

Prejudiciul cauzat depăşeşte 1.000.000 de euro.

Activităţile se desfăşoară în cadrul unui dosar penal instrumentat de poliţiştii din cadrul I.P.J. Dâmboviţa, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici