Percheziţii în judeţele Alba şi Brăila, la persoane suspectate de trafic de migranţi

Procurorii DIICOT fac, vineri, patru percheziţii în Alba şi Brăila, fiind vizate cinci persoane acuzate de trafic de migranţi, după ce ar fi cerut câte 2.500 de euro de la 13 persoane din Sri Lanka pentru a le ajuta să treacă fraudulos graniţa, pe ruta Grecia - România şi să ajungă în Franţa.

126 afișări
Imaginea articolului Percheziţii în judeţele Alba şi Brăila, la persoane suspectate de trafic de migranţi

Percheziţii în judeţele Alba şi Brăila, la persoane suspectate de trafic de migranţi (Imagine: Ciprian Sterian / Arhiva MediafaxFoto)

Anchetatorii au stabilit că Santhirarajah Nagalingam, cetăţean francez de origine srilankeză, împreună cu cetăţeni români, au constituit o grupare infracţională cu scopul de a obţine beneficii financiare din îndrumarea sau călăuzirea mai multor persoane, în scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat, cu destinaţia către state din Europa de Vest, se arată într-un comunicat de presă de vineri al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT).

În acest sens, Santhirarajah Nagalingam a identificat 13 potenţiali migranţi din Sri Lanka, cărora le-a cerut câte 2.500 de euro pentru a-i transporta ilegal către state europene, destinaţia finală fiind Franţa.

"Membrii grupării au asigurat transportul migranţilor pe ruta Grecia - România, cazarea acestora pe teritoriul statului român şi călăuzirea lor în vederea trecerii frauduloase a frontierei de stat", a precizat DIICOT.

Grupul infracţional organizat, constituit din cinci persoane, a fost destructurat de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Alba-Iulia, împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul BCCO Alba.

Anchetatorii fac vineri patru percheziţii la locuinţele membrilor grupării, din judeţele Alba şi Brăila. Suspecţii vor fi duşi la audieri, urmând ca procurorii DIICOT să dispună măsurile legale în cazul acestora.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici