Percheziţii într-un dosar de uz de armă şi şantaj, cinci persoane sunt audiate - FOTO

Poliţiştii din cadrul Direcţiei de Investigaţii Criminale şi poliţişti judiciarişti din cadrul IPJ Timiş fac, miercuri, 12 percheziţii în judeţul Timiş, într-un dosar de uz de armă şi şantaj. Cinci persoane sunt audiate, transmite corespondentul MEDIAFAX.

312 afișări
Imaginea articolului Percheziţii într-un dosar de uz de armă şi şantaj, cinci persoane sunt audiate - FOTO

Timiş: Percheziţii într-un dosar de uz de armă şi şantaj, cinci persoane sunt audiate

Cele 12 percheziţii domiciliare sunt făcute de poliţişti din cadrul Direcţiei de Investigaţii Criminale şi poliţişti judiciarişti din cadrul IPJ Timiş, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Potrivit IGPR, activitatea se desfăşoară în cadrul unui dosar penal privind nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, uz de armă şi şantaj, fapte petrecute în Lugoj.

Au fost puse în executare cinci mandate de aducere.

Activitatea a beneficiat de suportul tehnic al Direcţiei Operaţiuni Speciale şi de sprijinul S.I.A.S..

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Judeţean de Poliţie Timiş, percheziţiile sunt efectuate la mai multe familii de romi din oraşul Lugoj care, în această vară, au fost implicate în mai multe scandaluri.

Mai multe focuri de armă au fost trase, în data de 22 august, asupra unei maşini parcate pe o stradă din Lugoj, în apropierea căreia se aflau mai multe persoane, în urma unui conflict izbucnit între două familii de romi.

De asemenea, şi în data de 18 august au fost trase focuri de armă în poarta unei locuinţe din Lugoj, în urma unui scandal pornit între două familii de romi din cauza unei presupuse taxe de protecţie.

 

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici