Percheziţii la mai multe cabinete medicale, după ce trei bistriţeni ar fi intervenit pe lângă medici să obţină în fals zeci de indemnizaţii de handicap

Trei bistriţeni sunt acuzaţi că au intervenit pe lângă medici să obţină zeci de certificate de handicap pentru persoane care nu aveau acest drept. Cei trei obţineau pentru actele false între 400 şi 1.800 de euro. Au fost percheziţii la Casa de Pensii şi DGASPC, dar şi la două cabinete medicale.

281 afișări
Imaginea articolului Percheziţii la mai multe cabinete medicale, după ce trei bistriţeni ar fi intervenit pe lângă medici să obţină în fals zeci de indemnizaţii de handicap

Percheziţii la Casa de Pensii şi mai multe cabinete medicale, după ce trei bistriţeni ar fi intervenit pe lângă medici să obţină în fals zeci de indemnizaţii de handicap

Poliţişti din Bistriţa-Năsăud au făcut, miercuri, 21 de percheziţii şi au dus la audieri 45 de persoane, într-un dosar penal instrumentat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud în care se fac cercetări pentru corupţie.

Percheziţiile s-au făcut Casa de Pensii şi Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, de unde au fost ridicate dosare şi înscrisuri, la două cabinete medicale ale unor medici oftalmologi şi cardiologi, la sediul unei firme şi la locuinţele unor persoane fizice.

Potrivit IPJ Bistriţa-Năsăud, după audieri trei persoane, două femei şi un bărbat, au fost puse sub control judiciar pe o durată de 60 de zile fiind cercetate pentru luare de mită, dare de mită, trafic de influenţă, cumpărare de influenţă, abuz în serviciu, fals intelectual, uz de fals şi înşelăciune.

Procurorii au stabilit până acum că cele trei persoane ar fi intermediat obţinerea unor certificate de handicap pentru 50 de bistriţeni însă cercetările arată că numărul acestor ar fi mult mai mare.

Cei trei obţineau pentru actele false între 400 şi 1.800 de euro, în funcţie de gradul de handicap în care era încadrată persoana respectivă.

„La Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistriţa Năsăud se află înregistrat un dosar penal în care se efectuează urmărirea penală faţă de trei persoane care, prevalându-se de influenţa pe care o aveau asupra unor medici, au intermediat în schimbul unor sume de bani, obţinerea pe nedrept a indemnizaţiei pentru handicap sau obţinerea pe nedrept a pensiei pentru incapacitate de muncă de mai multe persoane. Până în acest moment am reuşit să stabilim un număr de peste 50 de persoane care au beneficiat pe nedrept de aceste pe drepturi, existând indicii că numărul acestora este mult mai mare. În cauză se efectuează urmărirea penală pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale respectiv a tuturor persoanelor care au beneficiat în mod fraudulos de drepturile pe care le-am menţionat” a declarat procurorul Adrian Briciu, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud.

Taguri:
dosar,
corupţie,

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici