Percheziţii la o grupare ce înşela firme de asigurări prin înscenarea de accidente cu maşini de lux. Un poliţist, suspectat că ar fi sprijinit gruparea

Un număr de 19 percheziţii au loc, joi dimineaţă, în Capitală şi în judeţele Ilfov şi Dâmboviţa, la domiciliile membrilor unei grupări specializate în înşelăciuni în dauna unor firme de asigurări, prin înscenarea de accidente cu autoturisme de lux, informează Poliţia Română.

1080 afișări
Imaginea articolului Percheziţii la o grupare ce înşela firme de asigurări prin înscenarea de accidente cu maşini de lux. Un poliţist, suspectat că ar fi sprijinit gruparea

Percheziţii la o grupare ce înşela firme de asigurări prin înscenarea de accidente cu maşini de lux (Imagine: MediafaxFoto)

Membrii grupării sunt suspectaţi că ar fi înşelat firmele de asigurări şi prin avarierea intenţionată a maşinilor, mai spun cei de la Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR).

Gruparea care înşela firme de asigurări prin înscenarea de accidente cu autoturisme de lux şi prin avarierea intenţionată a acestora ar fi fost sprijinită de un poliţist de la Biroul de accidente - Sector 2, suspectat că elibera dovezi, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse din Poliţie.

Potrivit poliţiştilor, persoanele vizate, care a fost monitorizate în perioada martie - mai 2013, sunt suspectate că achiziţionau autoturisme de lux (Jaguar, Masserati, Mercedes, Audi, Porsche) pe numele unor societăţi comerciale fantomă, le asigurau în sistem full CASCO, după care, în mod intenţionat, înscenau accidente de circulaţie sau provocau diferite avarii la elementele de caroserie, în vederea încasării primelor de asigurare.

"În acest scop, pentru a induce în eroare inspectorii de daune de la societăţile de asigurări prezentau prin persoane interpuse autovehiculele avariate, iar după întocmirea formalităţilor de daună solicitau plata unor prime de asigurare cu sume de bani cuprinse între 150.000 şi 200.000 lei", precizează Poliţia Română.

Prejudiciul estimat până în prezent se ridică la aproximativ 750.000 lei, care urmează să fie recuperaţi prin identificarea şi indisponibilizarea autoturismelor şi bunurilor aparţinând membrilor grupării.

Până în acest moment, spun poliţiştii, s-a reuşit documentarea unui număr de 11 infracţiuni de înşelăciune sau tentativă, iar pe parcursul cercetărilor s-a reuşit oprirea de la plată a şase dosare de daună, în care erau solicitate despăgubiri cu sume de bani cuprinse între 120.000 şi 200.000 lei.

Percheziţiile de joi sunt făcute de 200 de poliţişti din cadrul Secţiei 5, alături de cei de la secţiile 1-4, luptători de la Serviciul pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale (SIAS) din IGPR, trupe SAS, cu sprijinul de specialitate al Direcţiei de Operaţiuni Speciale din IGPR şi al Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA).

Ulterior, 19 persoane ar urma să fie duse la audieri.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici