Video Peste 200 de sindicalişti de la Sanitas, protest în faţa Ministerului Sănătăţii/ Pintea: Nu trebuia să ajungem la pichetări. Am avut discuţii sincere | VIDEO

Peste 200 de sindicalişti de la Sanitas protestează, miercuri, în faţa Ministerului Sănătăţii, fiind nemulţumiţi de scăderea sporurilor salariale din sistemul medical.

457 afișări

Pintea, după întâlnirea cu Sanitas: Nu trebuia să ajungem la pichetări. Am avut discuţii sincere

Sorina Pintea a declarat, după întâlnirea cu liderii Sanitas care au pichetat Ministerul Sănătăţii, că o parte din revendicări sunt deja cunoscute şi discutate, iar negocierea contractului colectiv de muncă va fi reluată. Pintea a mai spus că nu era nevoie de pichetări pentru a avea un dialog.

“O parte din revendicările pe care salariaţii din Sănătate le-au prezentat azi sunt cunoscute de Ministerul Sănătăţii şi discutate, de altfel, cu liderii organizaţiilor încă de la începutul anului. Negocierea Contractului Colectiv de Muncă, unul din
punctele de pe ordinea de zi, va fi reluată. Ea a fost suspendată la solicitarea sindicatelor. Există o serie de revendicări care nu fac obiectul discuţiei cu Ministerul Sănătăţii şi de aceea le voi înainta colegilor din Guvern şi le vom discuta, având în vedere cerinţele pe care liderii de sindicat le-au prezentat astăzi (miercuri, n.r)”, spus Sorina Pintea, ministrul Sănătăţii, după întâlnire.

Potrivit unui comunicat transmis de Minister, în anul 2018, Guvernul Romaniei a aprobat majorarea salariilor din sistemul sanitar, în prezent acestea „fiind competitive cu cele din Uniunea Europeană”.

„Dorim ca pacientul să fie cât mai bine îngrijit. Eu cred că astăzi (miercuri, n.r.) am avut o discuţie constructivă şi consider că nu trebuia să ajungem la pichetări pentru a avea acest dialog. Dar mă bucur că am putut să am discuţii directe şi sincere cu liderii de sindicat din teritoriu care au pichetat astăzi Ministerul Sănătăţii. Suntem parteneri”, a mai spus Sorina Pintea.

Peste 200 de sindicalişti de la Sanitas, protest în faţa Ministerului Sănătăţii

Peste 200 de sindicalişti de la Sanitas protestează, miercuri, în faţa Ministerului Sănătăţii, fiind nemulţumiţi de scăderea sporurilor salariale din sistemul medical.

"Protestăm pentru inechităţile create de Ordonanţa 114, iar colegii noştri care nu au primit salariile pe grilia din 2022, dar au primit, pe hârtie, o pătrime din creşterea salarială din 2022. Cei afectaţi sunt farmacişti, biologi, brancardieri, îngrijitori sau infirmieri. Ordonanţa 114 limitează sporurile la 30% pe ordonator principal de crdite şi practic sporurile pe care ei le primeau au fost dininuate, şi astfel creşterile de salarii au fost infime", a declarat, pentru MEDIAFAX, Roxana Dumitrescu, lider Sanitas Olt.

"Protestăm împotriva Legii 153, care ne-a afectat foarte mult şi din cauza limitării sporurilor la un plafon de 30 la sută. Eu sunt liderul de sindicat de la Spitalul de Psihiatrie si Măsuri de Siguranţă Jebel, unul dintre cele patru astfel de spitale din România, unde ne confruntăm cu o situaţie critică, pentru că avem 280 de paturi şi 330 de pacienţi, iar Casa Naţională de Asigurări de Sănătate nu ne decontează mai mult", a precizat, pentru MEDIAFAX, Ovidiu Moldovan.

Pe 6 martie, peste 150 de sindicalişti de la Sanitas au protestat şi în faţa Ministerului Finanţelor.

Sindicaliştii Federaţiei Sanitas sunt nemulţumiţi de Legea-cadru privind salarizarea bugetară, care, spun ei, nu a oferit venituri corespunzătoare şi echitabile tuturor categoriilor profesionale angajate în sistem, iar actele normative apărute ulterior, care ar fi trebuit să corecteze omisiunile şi discrepanţele, nu fac decât să le accentueze şi să sporească nemulţumirile angajaţilor.

Potrivit acestora, luna ianuarie 2019 nu a adus creşteri reale de venituri salariaţilor care urmau să beneficieze de acestea – conform Legii 153/2017, iar celor care au beneficiat de creşteri salariale în martie 2018, limitele impuse de O.U.G. 114/2018 le-au produs scăderi ale veniturilor.

Sindicaliştii cer eliminarea din plafonul de 30% a indemnizaţiei de hrană şi a sporului pentru asigurarea continuităţii activităţii în unităţile sanitare şi de asistenţă socială, calcularea sporurilor şi a gărzilor la salariul de bază actual pentru toţi salariaţii din sistemul sanitar şi cel de asistenţă socială, asigurarea finanţării creşterilor salariale prin transfer de la bugetul Fondului Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, includerea contravalorii indemnizaţiilor pentru concediile de odihnă şi pentru concediile medicale în suma salariilor de bază de la nivelul ordonatorului de credite, eliminarea inechităţilor în ceea ce priveşte aplicarea Regulamentului de sporuri, corectarea inechităţilor din Legea 153/2017 şi includerea în Anexa II a tuturor categoriilor de personal din sănătate şi asistenţa socială şi negocierea şi semnarea Contractului Colectiv de Muncă la nivelul Sectorului - Sănătate. Activităţi sanitar-veterinare.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici