Peste 5.000 de credincioşi la slujba de la Catedrala Arhiepiscopală din Curtea de Argeş

Peste 5.000 de credincioşi participă, vineri la Slujba de Adormirea Maicii Domnului de la Catedrala Arhiepiscopală de la Curtea de Argeş, unde enoriaşii se pot închina la moaştele Sfintei Filofteia.

57 afișări
Imaginea articolului Peste 5.000 de credincioşi la slujba de la Catedrala Arhiepiscopală din Curtea de Argeş

Peste 5.000 de credincioşi la slujba de la Catedrala Arhiepiscopală din Curtea de Argeş (Imagine: Stefan Birlodeanu/Mediafax Foto)

Peste 5.000 de credincioşi din Argeş, dar şi din zone ale ţării participă, vineri, la Catedrala Arhiepiscopală de la Curtea de Argeş, la slujbele de Adormirea Maicii Domnului, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Mulţi dintre credincioşii veniţi din alte părţi au sosit la Curtea de Argeş încă de joi.

Autorităţile au interzis camparea în incinta şi zonele adiacente lăcaşului de cult, punând la dispoziţia credincioşilor locuri de campare la Grupul Şcolar Agricol "Constantin Dobrescu", pe bulevardul Basarabilor din municipiul Curtea de Argeş şi stadionul din comuna Valea Iaşului, anunţă Jandarmeria Argeş.

TITLURILE ZILEI

Vineri dimineaţă, sub clopotniţa Paraclisului Mănăstirii a fost scoasă racla cu moaştele Sfintei Muceniţe Filofteia.

Aproximativ 70 de jandarmi, 30 de poliţişti şi militari ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă sunt pregătiţi să intervină şi asigură ordinea publică în zona Catedralei Curtea de Argeş.

Numărul credincioşilor prezenţi anul acesta la Curtea de Argeş este considerabil mai mic decât cifra estimată. Având în vedere numărul pelerinilor prezenţi anii anteriori la slujba de la Catedrala din Curtea de Argeş, autorităţile anunţaseră că se aşteaptă la 10.000 de credincioşi să participe şi anul acesta la slujba de la Curtea de Argeş.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici