Peste 5.000 de locuri de cazare în programul "Litoralul pentru toţi". Care sunt tarifele hotelurilor

Peste 5.000 de locuri de cazare vor fi disponibile, între 5 mai şi 15 iunie, în cadrul ediţiei de primăvară a programului "Litoralul pentru toţi", în ofertă fiind incluse unităţi de cazare din toate staţiunile din judeţul Constanţa.

559 afișări
Imaginea articolului Peste 5.000 de locuri de cazare în programul "Litoralul pentru toţi". Care sunt tarifele hotelurilor

Peste 5.000 de locuri de cazare, disponibile în cadrul programului "Litoralul pentru toţi" (Imagine: Adriana Neagoe/Mediafax Foto)

Programul a fost lansat de Asociaţia Litoral-Delta Dunării (ALDD), Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) şi Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT) cu scopul de a realiza continuitatea sezonului după minivacanţa de 1 Mai, iar oferta este diversificată şi include, în acest an, şi hoteluri care oferă turiştilor pachete all inclusive.

"Programul «Litoralul pentru toţi» se află la cea de-a 14-a ediţie, ca program tradiţional în care patronatele hoteliere şi agenţiile de turism şi-au dat mâna în vederea atragerii turiştilor în perioada de extrasezon pe litoralul românesc, în condiţiile în care nicio altă destinaţie externă nu vine cu o ofertă atât de avantajoasă", a spus preşedintele ALDD, Corina Martin.

TITLURILE ZILEI

Ea a precizat că pentru a veni în sprijinul turiştilor lansarea acestei ediţii beneficiază de aceleaşi tarife maximale din ediţia septembrie - octombrie 2013, "ceea ce înseamnă că aceste pachete pot avea şi preţuri inferioare acestor plafoane tarifare".

Astfel, pentru zona Mamaia - Constanţa - Eforie, pentru şase nopţi de cazare la un hotel de o stea turiştii trebuie să plătească 205 lei de persoană, 235 de lei la un hotel de două stele sau 315 lei cu mic dejun inclus, 265 de lei la un hotel de trei stele ori 425 de lei cu mic dejun, 485 de lei la un hotel de patru stele, respectiv 605 lei la unul de cinci stele.

Ca şi la ediţia precedentă, turiştii beneficiază şi de varianta all inclusive care asigură toate cele trei mese servite în regim bufet, băuturi, acces la locuri de joacă pentru copii, piscine, şezlonguri şi umbrele pe plaja. Tarifele maximale pentru sejururi all inclusive de cinci nopţi de persoană ajung până la 765 de lei la un hotel de trei stele, 875 de lei la unul de patru stele şi până la 985 de lei de persoană la o unitate de cinci stele.

Pentru sudul litoralului, în staţiunile Costineşti, Olimp, Neptun, Jupiter, Cap Aurora, Venus, Saturn, Mangalia, 2 Mai şi Vama Veche, tarifele maximale pentru această ediţie a "Litoralului pentru toţi" sunt semnificativ mai mici. Astfel, tarifele pentru un sejur de şase nopţi de persoană vor fi cuprinse între 159 de lei la un hotel de o stea, fără mic dejun, şi 469 de lei de persoană la un hotel de cinci stele, cu mic dejun inclus, preţuri similare cu cele de la ediţia de anul trecut a programului.

"Până acum s-au înscris în program 38 de hoteluri din staţiunile de pe litoral, care pun la dispoziţie 5.408 locuri pe serie. Aceste locuri vor fi vândute în peste 70 de agenţii de turism din toată ţara, ceea ce înseamnă că la sfârşitul ediţiei de primavară a programului, cel puţin 32.000 de turişti vor putea beneficia de vacanţe pe litoral la tarife reduse", a mai spus Corina Martin.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici