Peste 500.000 de pensionari nu vor mai plăti contribuţii la asigurările de sănătate

Guvernul a adoptat în şedinţa de joi o ordonanţă de urgenţă pentru modificarea Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, potrivit căreia peste 500.000 de pensionari nu vor mai plăti contribuţii la asigurările de sănătate.

1815 afișări
Imaginea articolului Peste 500.000 de pensionari nu vor mai plăti contribuţii la asigurările de sănătate

Peste 500.000 de pensionari nu vor mai plăti contribuţii la asigurările de sănătate (Imagine: Liviu Chirica/Mediafax Foto)

"Este vorba de punerea în concordanţă a noului Cod fiscal cu Legea Sănătăţii. Ca urmare a creşterii punctului de pensie la 872 de lei se punea problema scutirii, preluării impozitării pentru serviciile de sănătate sub cifra nou-indicată, de 872 de lei. Vechea prevedere considera că pensiile care sunt sub punctul de pensie de 740 de lei sunt scutite la contribuţiile de sănătate", a anunţat purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Suciu.

Potrivit acestuia, de prevederile ordonanţei vor beneficia 508.000 de persoane care nu vor plăti contribuţia de sănătate.

TITLURILE ZILEI

Suciu a mai spus că o altă prevedere a ordonanţei prevede scurtarea termenului în care un asigurat îşi poatre schimba medicul de familie de la 6 luni, în anumite constrângeri evidente.

"Se creează condiţiile pentru evaluarea contractului-cadru de sănătate şi se clarifică faptul că cardul European de sănătate are o valabilitate de un an şi nu de 6 luni, cum era până acum", a adăugat Dan Suciu.

El a mai precizat o o hotărâre privind aprobarea contractului-cadru a fost amânată pentru săptămâna viitoare.

"Nu sunt semnificative modificările faţă de contractual-cadrul de anul trecut, dar trebuie puse mai bine în evidenţă modificările cu care noul contract-cadru va veni pentru 2016-2018", a mai spus purtătorul de cuvânt al Guvernului.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici