Video Peste 6.400 de rubine, confiscate de poliţişti la Zalău

Peste 6.400 de rubine au fost confiscate de poliţişti de la un cetăţean italian şi de la o tânără din Zalău care încercau să vândă pietrele preţioase contra sumei de 35.000 de euro.

64 afișări

Potrivit unui comunicat de presă transmis, duminică, de Poliţia Română, în cursul lunii septembrie poliţişti ai Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Sălaj au intrat în posesia unei informaţii conform căreia un cetăţean italian în vârstă de 42 de ani, şi o prietenă a acestuia, de 28 de ani, din judeţul Sălaj, sunt interesaţi de comercializarea unei cantităţi importante de pietre preţioase.

Vineri, poliţişti ai Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Sălaj, împreună cu poliţişti ai Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Cluj-Napoca, i-au prins în flagrant pe cei doi, în Zalău, în timp ce ofereau spre comercializare pietre preţioase, respectiv rubine, contra sumei de 35.000 de euro, arată sursa citată.

Cei doi nu aveau documente legale de proveninţă pentru pietrele preţioase şi nu erau autorizaţi în acest sens.

Potrivit sursei citate, în acest caz a fost aplicată o amendă de 10.000 de lei, iar cele 6.411 rubine au fost ridicate în vederea confiscării.

Cercetările continuă pentru stabilirea provenienţei pietrelor preţioase.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici