Peste 800 de tone de antiderapant folosite în Capitală

Reprezentanţii municipalităţii au început, în noaptea de luni spre marţi, acţiunile de prevenire a poleiului, în acest sens fiind folosite peste 800 de tone de material antiderapant.

Peste 800 de tone de antiderapant folosite în Capitală (Imagine: Mihai Barbu/Mediafax Foto)

"Începând din noaptea de luni au fost dislocate 200 de utilaje de deszăpezire, iar până marţi au fost folosite 131 de utilaje şi 887 de tone de material antiderapant", a declarat directorul adjunct al Direcţiei de Utilităţi Publice, Magdalena Iuga.

Edilul şef al Capitalei a convocat, luni seară, un comandament de urgenţă, la Primăria Capitalei, după finalizarea discuţiilor cu reprezentanţii tuturor primăriilor din Capitală şi ai operatorilor de salubrizare, precum şi cei ai Apa Nova, Electrica, RADET, REBU.

Primarul general Sorin Oprescu a declarat că, în cazul în care va fi necesar, pentru a preîntâmpina problemele apărute în ultimii ani pe străzile din sectorul 5, vor fi folosite pentru deszăpezire utilaje aparţinând societăţii REBU.

"Pe mine nu mă interesează conflictele locale. Pe mine mă interesează să asigur bucureştenilor o circulaţie bună. Alături de utilaje ale Primăriei sectorului 5, dacă va fi necesar, vom introduce pe arterele din acest sector utilaje ale societăţii REBU", a spus Sorin Oprescu

Potrivit primarului general, plata serviciilor efectuate de societatea de salubrizare în sectorul 5, acolo unde nu există contract cu primăria de sector, va fi făcută de către municipalitate.

După discuţiile care au durat aproximativ două ore, Sorin Oprescu a vizitat utilajele societăţii de salubrizare Supercom care operează pe teritoriul administrativ al sectorului 2 pentru a se asigura că sunt pregătite, aşa cum a făcut şi în cazul altor trei societăţi de salubrizare.

În Capitalã a început să ningă de marţi dimineaţă, de la ora 4.00.



comentează şi tu Momentan sunt 6 comentarii
Taguri:
ANTIDERAPANT ,
CAPITALĂ ,
zapada ,
COMENTARII
  • marian 16 dec 2009

    domnul director dan ceusescu sc.urban sa.a urmarit personal pe strada angajatii noi degajam zapada cu plugurile iar dumnelui mergea cu masina in spatele nostru si colaboram cu dumnelui de exemplu baieti formam baterie din 3 pluguri si intram pe toate arterele mai ales in statii r.t.b de autobuza si troleibuz chiar a si filmat cu camera este un mare pacat cetateni sect.6 sa arunce cu noroi peste sc.urban sa.va multumim pentru intelegere !

  • scrabone 15 dec 2009

    minciuni sfruntate, incompetenta dovedita la angajarile pe criterii politice la orice nivel al institutiilor publce, inclusiv femeia de serviciu, aici duce politica din ziua de astazi

  • Simona 15 dec 2009

    Doamneeeeee uita-te la noi, unde au dat 800 de tone de material antiderapant, unde fratilor??????? Incredibil cum te prosteste lumea, media inclusiv Oprescu!!!!!!!!! E jale in tot Bucurestiul, strazile sunt patinoare in toata regula. Prima data informati-va direct de la sursa( adica, scoateti-va nasul pe fereastra si uitati-va in jurul vostru inainte de-a face comentarii nefondate. Cata prostime, Doamne cum ne mai rabzi?

  • vezi toate comentariile
COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa