Petrecerea se prelungeşte cu două ore, la nunţi şi botezuri. Veşti bune despre programul restaurantelor

  • Programul restaurantelor va fi prelungit, doar pentru evenimente private.
  • Este vorba despre două ore alocate în plus pentru evenimentele speciale.
  • Nunţile şi botezurile vor putea fi organizate până la ora 02:00.
14049 afișări
Imaginea articolului Petrecerea se prelungeşte cu două ore, la nunţi şi botezuri. Veşti bune despre programul restaurantelor

„La propunerea CNSU, a fost aprobat în şedinţa de Guvern ca evenimentele private, de tipul nunţilor, botezurilor etc. să poată fi desfăşurate în restaurant până la ora 2.00, prelungindu-se astfel programul restaurnatelor, doar pentru evenimente private, cu două ore”, anunţă Florin Cîţu.

Începând cu 1 iunie, Guvernul a decis să permită organizarea nunţilor, botezurilor şi a altor evenimente private, în anumite condiţii. Astfel, vor putea fi organizate la interior evenimente cu până la 50 de persoane şi la exterior cu până la 70 de persoane. În schimb, dacă toţi cei care participă la un eveniment sunt vaccinaţi, nu mai este impusă o limită de participanţi.

Potrivit documentului adoptat de CNSU pe 31 mai, restaurantele erau deschise până la ora 24.00.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici