PF Daniel a sfinţit Capela închisorii Jilava: Rugăciunea în penitenciar e o formă de umanizare, spun cei care au fost închişi ani mulţi - FOTO

Rugăciunea în penitenciar este nu doar un refugiu, ci şi o formă de umanizare, de pace interioară şi de creştere spirituală, după cum mărturisesc cei care au fost închişi ani mulţi, a declarat, sâmbătă, PF Daniel, la Capela Penitenciarului Jilava.

1271 afișări
Imaginea articolului PF Daniel a sfinţit Capela închisorii Jilava: Rugăciunea în penitenciar e o formă de umanizare, spun cei care au fost închişi ani mulţi - FOTO

PF Daniel a sfinţit Capela închisorii Jilava: Rugăciunea în penitenciar e o formă de umanizare, spun cei care au fost închişi ani mulţi (Imagine: Marian Ilie/Mediafax Foto)

Patriarhul Daniel a sfinţit sâmbătă, împreună cu PS Timotei Prahoveanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, Capela "Sfântul Ierarh Nicolae" de la Penitenciarul Jilava.

"Într-un penitenciar, aşa cum mărturisesc cei care au fost închişi ani mulţi, rugăciunea este nu doar un refugiu, ci şi o formă de umanizare, de pacificare interioară şi de creştere spirituală. Au fost oameni care erau foarte credincioşi înainte, în libertate, dar în închisoare rugăciunea lor a fost mai intensă. De aceea, părintele Dumitru Stăniloae, când a fost întrebat, după cinci ani de închisoare, «Ce aţi învăţat acolo?», a răspuns «Am învăţat să mă rog», deşi era preot şi profesor", a spus PF Daniel, după slujba de sfinţire a capelei.

Patriarhul Daniel a vorbit despre importanţa rugăciunii în penitenciar, arătând că oamenii care se roagă mult ajung la o libertate interioară mai mare decât libertatea exterioară a celor din societate.

"Omul privat de libertate socială se simte limitat în posibilităţile sale de deplasare, acţiune, iniţiativă şi atunci de mare folos este dobândirea libertăţii interioare, adică libertatea de a iubi pe Dumnezeu şi pe semeni. Iubirea nepătimaşă, neposesivă şi dezinteresată se dobândeşte în primul rând prin rugăciune. Omul care se roagă lui Dumnezeu stabileşte o legătură duhovnicească nevăzută, dar reală cu Dumnezeu. În această convorbire, Dumnezeu nu răspunde prin cuvinte, ci printr-o prezenţă paşnică, iubitoare şi milostivă. De aceea, oamenii care se roagă mult pacifică sufletul şi simţirile lor. Ei ajung la o libertate interioară mai mare decât libertatea exterioară a celor din societate. Prin rugăciune, omul limitat şi trecător se uneşte şi se împrieteneşte cu Dumnezeu cel Milostiv, Nelimitat şi Netrecător", a mai spus PF Daniel.

Patriarhul a arătat că oamenii aflaţi în penitenciare se gândesc foarte mult la cei dragi de acasă, iar rugăciunile pentru soţie, soţ, copii, părinţi sau prieteni îi ajută să nu se mai îngrijoreze pentru aceştia.

"Omul privat de libertate se gândeşte foarte mult la cei dragi de acasă. Acest fapt, că se gândeşte la ei şi se îngrijorează, uneori îl macină sufleteşte, dar dacă îi pomeneşte în rugăciune pe cei dragi, deşi este despărţit de ei fizic, se uneşte cu ei prin rugăciune. Când pomenim pe cineva în rugăciune înseamnă că îl iubim în Dumnezeu şi îi încredinţăm pe cei pentru care ne rugăm iubirii milostive a lui Dumnezeu. Această pomenire a celor dragi în paraclis, în celulă, înseamnă o libertate interioară, dar şi o dragoste exprimată spiritual faţă de cei care nu sunt fizic aproape. Când ne rugăm pentru părinţi, copii, rude sau prieteni, îi purtăm în sufletul nostru indiferent de cât spaţiu fizic avem în jur. Atunci, sufletul celui care se roagă se lărgeşte, se sensibilizează, nu se mai gândeşte doar la sine, ci uită de sine şi se gândeşte la cei pe care îi iubeşte", a mai spus PF Daniel.

Şi pentru că duminică este sărbătoarea Sfântului Nicolae, PF Daniel a spus că acest sfânt reprezintă iubirea milostivă. Patriarhul a spus că a adus pachete de Sfântul Nicolae pentru toţi deţinuţii din Penitenciarul Jilava.

"Sfântul Nicolae este unul dintre cei mai populari sfinţi, atât în Biserica Răsăriteană, cât şi în cea Apuseană, pentru că era milostiv. Milostenia a creat popularitatea lui. Există Sfinţi Părinţi foarte învăţaţi, dar nu au devenit atât de populari precum Sfântul Nicolae care reprezintă iubirea milostivă a lui Dumnezeu arătată oamenilor nevoiaşi şi mai ales copiilor. Hramul acestei biserici, Sfântul Nicolae, la care noi am mai adăugat pe Sfinţii ocrotitori ai capelelor din penitenciare, pe Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, arată că accentul cade pe iubirea milostivă, smerită şi darnică. Această dimensiune a iubirii milostive vrem să o exprimăm şi prin faptul că am pregătit pachete pentru cei 1.340 de deţinuţi din Penitenciarul Jilava. Dorim să întreprindem această acţiune în toate penitenciarele din Arhiepiscopia Bucureştilor, unde se află peste 4.500 de deţinuţi", a mai spus Întâistătătorul BOR.

Patriarhul Daniel a mai spus că a adus 1.460 de pachete pentru deţinuţi, atât cât ştia de săptămâna trecută că sunt încarceraţi, dar a aflat sâmbătă că mai sunt doar 1.340 şi şi-a exprimat speranţa ca data viitoare să fie şi mai puţini.

"Am pregătit 1.460 de pachete cu lucruri practice, sanitare, dulciuri şi carte de rugăciune. Pachetele au fost luate din banii Arhiepicopiei Bucureştilor, din fondul «Păstorul cel Bun», nu de la sponsori. Este un efort mai mare, dar Crăciunul şi Sfântul Nicolae nu sunt de zece ori pe ani, ci o dată pe an", a adăugat PF Daniel.

Patriarhul a precizat că "domnii Creştin şi Gaşpar" sunt cei care au dorit să facă această capelă de la Penitenciarul Jilava, pentru oameni adesea uitaţi.

"Oamenii privaţi de libertate au conştiinţa că sunt uitaţi, ignoraţi, că au o anumită suferinţă a unei lipse de demnitate. Noi, biserica, vrem să arătăm că deşi persoane de aici sunt private de libertate, nu sunt private de demnitate", a mai spus patriarhul.

PF Daniel a arătat că ar fi interesant de aflat dacă foştii deţinuţi au fost mai milostivi după ce au ieşit din penitenciar.

(Serviciul FOTO al agenţiei MEDIAFAX vă pune la dispoziţie mai multe imagini)

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici