Piteşti: Câteva sute de persoane s-au înghesuit pentru ajutoarele alimentare de la UE

Câteva sute de persoane s-au înghesuit luni, la Piteşti, pentru a primi ajutoare alimentare de la Uniunea Europeană, fiecare persoană beneficiind de aproximativ 40 de kilograme de alimente, între care făină, orez, zahăr, mălai, paste făinoase, roşii în bulion, mazăre şi fasole boabe.

697 afișări
Imaginea articolului Piteşti: Câteva sute de persoane s-au înghesuit pentru ajutoarele alimentare de la UE

Piteşti: Câteva sute de persoane s-au înghesuit pentru ajutoarele alimentare de la UE (Imagine: Ciprian Sterian/ Arhiva Mediafax Foto)

Potrivit reprezentanţilor Primăriei Piteşti, peste 10.000 de persoane din municipiu vor beneficia de aceste ajutoare alimentare, prima zi de distribuire a ajutoarelor alimentare fiind marcată de aglomeraţie şi îmbulzeală, însă fără incidente grave.

Poliţia Locală a aşezat garduri la intrarea pe scări din clădirea unde sunt depozitate alimentele şi a permis accesul grupurilor de câte zece persoane, astfel că nu s-au înregistrat incidente grave, în pofida aglomeraţiei.

"Nu cred că pot să rezist, stau de câteva ore, nu se merită chinul ăsta, sunt bolnavă şi singură şi nu ştiu cu cine să iau ajutoarele, nu mă aşteptam să fie atât de multe. Am pensie de 700 de lei, sunt bolnavă, amărâtă şi spun că este o umilinţă ce se întâmplă, am ajuns să cerşim la cât de bogată e România", a declarat o femeie aflată la coadă.

Pachetele au fost mai bogate ca în anii trecuţi, iar alimentele vor fi distribuite şi în următoarele zile, până la epuizarea stocului, singurul produs lipsă fiind uleiul.

"Am început distribuirea alimentelor primite de la Uniunea Europeană, aici în clădirea din centrul pieţei Smardan, la nr 2, accesul se face pe scară, iar la plecare alimentele se pot coborî cu liftul. Nu a venit uleiul de la APIA, am înţeles că în toată ţara ar fi această situaţie. Cât priveşte înghesuiala, e normal să fie aşa atâta vreme cât situaţia economică în ţară e aşa cum e şi fiecare încearcă să-şi îmbunatăţească traiul", a declarat Sorin Iancu, din cadrul Primăriei Piteşti.

Iancu a mai precizat că sunt distribuite făină, zahăr, mălai, orez, paste făinoase, roşii în bulion, bulion, mazăre, fasole boabe şi orez.

La ora transmiterii acestei ştiri, acţiunea de distribuire a ajutoarelor de la UE s-a încheiat fără incidente.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici