Platforma Business Romania a fost lansată joi. Aceasta pune investitorii pe o hartă a afacerilor

Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat (MMACA) a lansat joi platforma online Business Romania, unde oamenii de afaceri şi companiile se pot înscrie şi pot interacţiona pentru a face schimburi de informaţii şi a crea parteneriate,

464 afișări
Imaginea articolului Platforma Business Romania a fost lansată joi. Aceasta pune investitorii pe o hartă a afacerilor

Platforma Business Romania a fost lansată joi. Aceasta pune investitorii pe o hartă a afacerilor

„Platforma Business Romania este o muncă de echipă între noi, reprezentanţii statului, şi oamenii de afaceri români. Vă rugăm să luaţi parte la construirea ei, pentru că această platformă va fi un portal de prezentare a tuturor agenţilor economici, a tuturor instituţiilor centrale şi locale care doresc să-şi promoveze proiectele de ţară, locale şi regionale. Facem o cartografiere investiţională a întregii Românii, pe toate planurile”, a declarat Paula Pîrvănescu, secretar de stat în MMACA, la conferinţa de lansare a platformei.

„Eu, dacă sunt un producător de mobilă din România şi doresc, în primul rând, internaţionalizarea produselor mele pe pieţele externe sau doresc să găsesc un subcontractor sau un partener de afaceri, intru pe platforma Business Romania şi îl găsesc. Noi ne dorim ca această platformă să aibă nu doar acoperire naţională, ci pentru întregul mediu de business. Va fi un match-making între oameni de afaceri şi autorităţi”, a mai spus Paula Pârvănescu. Ea a participat la deschiderea International Business Forum, care are loc în perioada 30-31 august, la Palatul Parlamentului.

Paula Pîrvănescu a invitat oamenii de afaceri să se înscrie pe platformă şi să-şi construiască un profil, pentru a putea interacţiona cu celelalte companii şi cu autorităţile.

Anterior, oficialul anunţase că pe platforma Business Romania va fi o hartă interactivă, uşor de accesat, inclusiv de pe mobil - platformele Android şi Apple. „Harta va prezenta potenţialul investiţional din fiecare localitate, inclusiv din sate şi comune. Vor fi toate, pe hartă, de la cel mai mic sat la cele mai mari oraşe, incluzând şi proiecte brownfield, adică acele clădiri care sunt deja construite şi prezintă potenţial investiţional”, a declarat Paula Pârvănescu, în iulie, la o conferinţă pe teme patronale.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici