Ploi devastatoare în România. Peste o mie de oameni, fără energie electrică şi pietre căzute pe un drumuri/ Zeci de locuinţe şi drumuri inundate în Alba/ 5.260 de poliţişti acţionează duminică pe teren

Ministerul de Interne informează, duminică, faptul că peste 1.300 de persoane au rămas fără energie electrică din cauza ploilor, în trei localităţi din Bacău şi Botoşani, iar traficul se desfăşoară pe un singur sens pe drumul judeţean 112F din Braşov, pentru că au căzut pietre pe carosabil.

857 afișări
Imaginea articolului Ploi devastatoare în România. Peste o mie de oameni, fără energie electrică şi pietre căzute pe un drumuri/ Zeci de locuinţe şi drumuri inundate în Alba/ 5.260 de poliţişti acţionează duminică pe teren

Ploi devastatoare în România. Peste o mie de oameni, fără energie electrică şi pietre căzute pe un drumuri/ Zeci de locuinţe şi drumuri inundate în Alba/ 5.260 de poliţişti acţionează duminică pe teren

„În intervalul orar 8.00 -14.00, s-au mai semnalat efecte negative la nivelul a 8 localităţi din 7 judeţe: Alba, Braşov, Buzău, Cluj, Covasna, Harghita, Teleorman şi Municipiul Bucureşti. În prezent, nu sunt semnalate persoane blocate sau urgenţe medicale ce nu pot fi asigurate din cauza fenomenelor meteorologice. Traficul rutier se desfăşoară în condiţii normale, cu excepţia DJ 112F din jud. Braşov, unde se desfăşoară alternativ pe un singur sens”, au precizat reprezentanţii Ministerului de Interne, printr-un comunicat de presă.

Sursa citată a mai precizat că trei localităţi din două judeţe au rămas fără energie electrică.

„Din punct de vedere al alimentării cu energie electrică, potrivit raportării distribuitorilor de la ora 13.00 se înregistrează întreruperi în alimentarea cu energie electrică la nivelul a 3 localităţi din judeţele Bacău şi Botoşani, însumând un număr de 1340 consumatori afectaţi şi se acţionează cu 2 echipe pentru remedierea defecţiunilor. În ceea ce priveşte manevra de resurse, se menţine dislocarea a 16 motopompe la nivelul judeţului Covasna. Alte 2 grupări operative cu 3 motopompe, la solicitare vor pleca către Hunedoara, din judeţele Bihor şi Timişoara, iar alte 15 motopompe urmează a fi dislocate, în următoarele ore, la nivelul judeţului Bacău”, mai spune MAI.

De asemenea, la această oră, sunt misiuni în desfăşurare în mai multe judeţe, unde efectivele MAI intervin în sprijinul populaţiei.

„În judeţul Alba, loc. Şona, se intervine la această oră pentru evacuarea apei din mai multe curţi din cauza precipitaţiilor abundente şi a acumulării apei scurse de pe versanţi. Misiuni asemănătoare se desfăşoară şi în Cluj, Covasna, Harghita şi Teleorman. Pe DJ112F în loc. Moieciu de Sus, judeţul Braşov se acţionează pentru înlăturarea pietrelor căzute pe carosabil. În judeţul Buzău, în localităţile Beceni şi Margăriteşti, a fost semnalată o avarie care în prezent a fost remediată, fiind afectaţi temporar 479 consumatori electrici”, precizează Ministerul.

Alba: Drum acoperit de ape şi zeci de gospodării afectate după revărsarea unui pârâu

Zeci de gospodării din comuna Şona, judeţul Alba, sunt afectate de inundaţiile de duminică, după ce pârâul care traversează localitatea s-a revărsat, iar apa a ajuns pe şosea şi a intrat în casele oamenilor, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Alba, Alina Marescu, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că la ora transmiterii acestei ştiri, în 8 cazuri apa a ajuns în casele oamenilor, iar alte 15 gospodării sunt afectate mai puţin, fiind inundate doar curţile.

”Pompierii militari şi cei din cadrul SVSU sunt în teren şi intervin în sprijinul populaţiei pentru evacuarea apei din gospodării. Se intervine cu un buldoexcavator, trei autospeciale şi patru motopompe”, potrivit Alinei Marescu.

Apa a ajuns pe şosea după ce pe pârâul din localitate s-a produs o viitură, în urma precipitaţiilor abundente din ultimele ore, drumul comunal fiind acoperit de ape. Numărul oamenilor care au de suferit din cauza inundaţiilor este în creştere, în comuna Şona din judeţul Alba.

Judeţul Alba este sub avertizare cod portocaliu de ploi puternice până marţi seara.

5.260 de poliţişti acţionează duminică pe teren şi peste 9.000 de agenţi,pregătiţi să intervină luni

Peste 5.000 de poliţişti sunt mobilizaţi pentru a acţiona, duminică, în contextul avertizărilor meteo, urmând ca numărul acesta să crească luni, când 9.220 de agenţi vor fi pregătiţi cu peste 4.000 de autospeciale, informează IGPR. Poliţia a lansat şi câteva recomandări pentru şoferi.

„La data de 8 iulie, 5.260 de poliţişti vor interveni cu 2.701 autospeciale, pe 9 iulie, 9.220 de poliţişti vor interveni cu 4.775 de autospeciale, iar pe 10 iulie, 7.066 de poliţişti vor acţiona cu 3.647 de autospeciale”, informează reprezentanţii Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR).

Sursa citată a mai precizat că pentru prevenirea producerii accidentelor de circulaţie le recomandă şoferilor să se intereseze cu privire la starea meteorologică de pe traseul pe care urmează să îl parcurgă.

Celelalte recomandări ale poliţiştilor sunt:

„ - Dacă întâlniţi porţiuni unde partea carosabilă este umedă, circulaţi cu o viteză care să permită oprirea în siguranţă, având în vedere că distanţa de frânare în astfel de condiţii este mult mai mare. Evitaţi acţionarea bruscă a sistemului de frânare şi a mecanismului de direcţie, deoarece autovehiculul pe care îl conduceţi poate derapa. Folosiţi cu precădere frâna de motor atunci când rulaţi pe un carosabil alunecos. Nu efectuaţi depăşiri riscante!

- Conştientizaţi în permanenţă pericolul de a acvaplana. În acele momente anvelopa nu mai are contact cu asfaltul, sub ea existând doar o peliculă de apă. Atunci, controlul maşinii este practic imposibil. Această situaţie apare atunci când anvelopa nu mai poate evacua cantitatea de apă pe care o întâlneşte.

- În principiu, acvaplanarea apare foarte repede la anvelopele uzate sau la trecerea prin bălţi cu o viteză prea mare. Pericolul de accident în acest caz este extrem de ridicat. Până ce maşina nu încetineşte, nu poate fi controlată aproape deloc. Pentru a preîntâmpina producerea unor evenimente rutiere nedorite, Poliţia Română recomandă conducătorilor de autovehicule să păstreze în mers o distanţă suficient de mare faţă de vehiculul din faţă, pentru a putea opri în condiţii de siguranţă!

- Folosiţi luminile de întâlnire şi pe timpul zilei, mai ales în condiţii de vreme nefavorabilă. Curăţaţi în permanenţă farurile, blocurile de semnalizare, parbrizul, luneta şi geamurile laterale ale autovehiculului, asiguraţi buna funcţionare a ştergătoarelor de parbriz şi folosiţi corespunzător instalaţia de ventilaţie - climatizare! Efectuaţi fiecare manevră în trafic numai după o temeinică asigurare! În cazul rămânerii în pană, triunghiurile de presemnalizare trebuie aşezate la o distanţă mai mare de autovehicul, decât în condiţii normale!

- În condiţiile unui trafic aglomerat, precipitaţiile pot determina apariţia unor blocaje rutiere temporare. Păstraţi-vă calmul, nu uitaţi de politeţea rutieră şi nu blocaţi intersecţiile! Nu vă angajaţi în depăşirea de autovehicule fără a avea o bună vizibilitate şi faceţi fiecare manevră în trafic, numai după o temeinică asigurare”.

Meteorologii au emis cod portocaliu de ploi pentru 18 judeţe din ţară, valabil de duminică, ora 16:00 până marţi la ora 21:00, a anunţat reprezentantul ANM la Ministerul de Interne, unde a fost convocat comandament de urgenţă.

„De la ora 16:00 de astăzi şi până marţi la ora 21, ne aflăm sub incidenţa unei avertizări meteorologice de cod portocaliu pentru 18 judeţe din partea de sud a ţării, Oltenia, vestul şi nordul Munteniei, sudul şi vestul Transilvaniei precum şi jumătatea de sud a Banatului şi în sud-vestul Moldovei. În acest interval vor fi ploi abundente, se vor acumula cantităţi de apă de 40-50 de litri pe metrul pătrat şi pe arii restrânse 70 de litri/mp”, a declarat, duminică, reprezentantul ANM.

O altă avertizare, cod galben, vizează restul ţării. Aceasta este valabilă de duminică, ora 11.00, până marţi, la ora 21.00.

În intervalul menţionat vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse cu caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări ale vântului cu aspect de vijelie şi pe arii restrânse căderi de grindină. Prin acumulare sau în intervale scurte de timp se vor înregistra cantităţi de apă de peste 25 l/mp şi izolat 40…50 l/mp.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici