PMP: Intervenţia în forţă nejustificată a Jandarmeriei, profund revoltătoare

Preşedintele PMP, Eugen Tomac, a declarat, sâmbătă, că „intervenţia în forţă nejustificată şi utilizarea unor măsuri disproporţionate, fără precedent”, de către Jandarmerie, la protestul de vineri din PiaţaVictoriei sunt profund revoltătoare.

975 afișări
Imaginea articolului PMP: Intervenţia în forţă nejustificată a Jandarmeriei, profund revoltătoare

PMP: Intervenţia în forţă nejustificată a Jandarmeriei, profund revoltătoare

„Considerăm ca intervenţia în forţă nejustificată şi utilizarea unor măsuri disproporţionate, fără precedent, de către Jandarmerie sunt profund revoltătoare. De asemenea, considerăm că provocatorii, înţelegându-se cei care au avut scopul de a compromite, prin agitaţie şi violenta, protestul fata de Guvernul condus de Dragnea şi Dăncila, trebuie să răspundă în faţa legii”, a declarat Eugen Tomac.

El a mai afirmat că membrii PMP sunt alături toţi de românii care au avut de suferit în urma violenţelor produse în Piaţa Victoriei.

TITLURILE ZILEI

„Un miting anunţat de Diaspora, la care s-au alăturat, din solidaritate, zeci de mii de români, nu trebuie să devină un motiv de divizare a societăţii, ci un mesaj ferm impotriva actualei guvernări; o guvernare care vrea să confişte toată puterea în stat, transformând instituţiile în anexe ale PSD, care, la nevoie, pot utiliza forţa pentru a intimida cetăţenii”, a adăugat Tomac.

Jandarmii au intervenit în forţă, vineri seara, cu gaze lacrimogene şi tunuri de apă, în Piaţa Victoria, pentru a dispersa protestatarii aflaţi în faţa sediului Executivului.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici