PNL va contesta Codul insolvenţei la CC: Încalcă accesul la justiţie, proprietatea şi discriminează

Deputaţii PNL Alina Gorghiu şi Theodor Nicolescu au declarat, miercuri, că sesizarea de neconstituţionalitate privind Codul insolvenţei, ce va fi depusă de liberali la CC, priveşte faptul că acesta încalcă liberul acces la justiţie, proprietatea şi introduce o discriminare şi poate afecta industria.

149 afișări
Imaginea articolului PNL va contesta Codul insolvenţei la CC: Încalcă accesul la justiţie, proprietatea şi discriminează

PNL va contesta Codul insolvenţei la CC: Încalcă accesul la justiţie, proprietatea şi discriminează (Imagine: Shutterstock)

Sesizarea PNL priveşte 15 articole din proiectul de lege adoptat marţi de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz. Deputatul PNL Theodor Nicolescu a declarat că în prezent, prin accesul la buletinul procedurilor de insolvenţă pe internet, se poate vedea dacă s-a admis o cerere de deschidere a procedurii de insolvenţă sau că există un raport al administratorului judiciar, însă nu există niciun fel de detaliu gratuit cu privire la ce s-a discutat şi s-a dispus în cauza respectivă.

TITLURILE ZILEI

"Din punctul nostru de vedere aceasta este o gravă încălcare a accesului la justiţie, pentru că fiecare cetăţean pentru a putea participa la procedură trebuie să ştie despre ce este vorba în acea procedură, trebuie să vadă citaţia, trebuie să vadă subiectele care se discută la adunarea creditorilor. Pentru a ataca hotărârile judecătoreşti trebuie să le cunoască, ori hotărârile judecătoreşti se publică numai pe buletinul procedurilor de insolvenţă", a susţinut Nicolescu, menţionând că accesul este în prezent doar contra cost.

El a precizat că amendamentul susţinut de PNL, pentru acces gratuit la buletinul procedurilor de insolvenţă a fost în primă instanţă acceptat de PSD, însă în cele din urmă a fost respins fără a fi prezentate argumente plauzibile.

Un alt subiect contestat de PNL priveşte introducerea posibilităţii ca administratorul judiciar provizoriu să poată să facă vânzări din patrimoniul societăţii pentru a acoperi cheltuielile de procedură. "Legea nu spune în ce constau aceste cheltuieli de procedură (...) Dacă pentru a publica la Registrul Comerţului ceea ce a decis instanţa cu privire la deschiderea procedurii e nevoie de bani, nimic nu-l opreşte pe administratorul judiciar să vândă cel mai valoros activ al societăţii respective, pentru că nu există niciun criteriu de stabilire a ce se scoate la vânzare. Dacă societatea respectivă ar avea un singur activ, îl vinde ca să plătească la Registrul Comerţului. E o procedură care scapă controlului creditorilor, care scapă controlului judecătorului, pentru acolo se spune că intenţia de a vinde se publică în buletinul procedurilor de insolvenţă şi poate fi contestată numai în 3 zile de la publicare", a mai explicat Nicolescu.

Deputatul PNL a menţionat că în cazul în care debitorul este de rea credinţă, legea îi permite acestuia prin intermediul administratorului judiciar să ascundă o parte din averea societăţii. "Noi spunem că aceasta este o încălcare a dreptului de proprietate şi a creditorilor şi a debitorilor", a afirmat Nicolescu.

Un alt argument invocat de deputatul PNL, în susţinerea neconstituţionalităţii legii, priveşte faptul că este lăsat debitorul la mâna furnizorilor de energie, de gaze, şi de alte produse esenţiale pentru funcţionarea societăţii. "Dau exemplul Oltchim. Dacă Oltchim ar intra în procedura insolvenţei, pe legea aşa cum a fost votată ieri în Camera Deputaţilor, după 90 de zile neputând evident să acopere cheltuielile cu electricitatea şi cu gazele, ar trebui să-şi închidă activitatea. Ar trebui ca miile de oameni care lucrează acolo să plece acasă, iar o eventuală repunere în funcţiune ulterioară ar fi extrem de costisitoare. Cu alte cuvinte, Oltchim ar intra în faliment în 90 de zile dacă i s-ar aplica această lege", a declarat deputatul PNL.

El a menţionat că în situaţia Oltchim s-ar putea regăsi şi alte societăţi mari din România. "Este după părerea noastră o situaţie foarte gravă pentru industria românească, mai ales în perioadă de criză. Ăsta este motivul pentru care ne-am opus şi acestui amendament", a mai explicat Nicolescu.

De asemenea, deputatul PNL Alina Gorghiu a precizat că un alt argument al neconstituţionalităţii este conţinut în avizul Consiliului Legislativ, respectiv faptul că Guvernul nu a prezentat un studiu de impact. "Spune foarte clar (în avizul Consiliul Legislativ, n.r.) că nerespectarea unor proceduri poate atrage caracterul de neconstituţionalitate a acestui proiect de lege, respectiv Codul insolvenţei, fiind considerat de Guvern un proiect de lege complex. Spune în acest punct de vedere Consiliul Legislativ (...) că proiectul de lege trebuia însoţit de un studiu de impact. Studiul de impact nu există, ăsta este unul dintre motivele de fond şi formă pe care îl putem adăuga la sesizarea de neconstituţionalitate", a susţinut Gorghiu.

Ea a menţionat că un alt aspect sesizat de Consiliul Legislativ piveşte faptul că era utilă completarea proiectului cu insolvenţa regiilor autonome şi a cea a unităţilor administrativ teritoriale, astfel încât acestea să nu fie lăsate pe seama unor amendamente care să fie adăugate ulterior.

Gorghiu a afirmat că în forma adoptată a Codului insolvenţei regiile autonome se regăsesc, ca procedură a insolvenţei, însă unităţile administrativ teritoriale despre care au existat dezbateri publice că sunt în aceeaşi situaţie, nu sunt reglementate.

Deputatul PNL a reclamat inclusiv faptul că nu este prevăzută insolvenţa persoanelor fizice, fapt care este o discriminare în raport cu persoanele juridice.

"Nu putem să acceptăm ca în legiferarea din România să existe un dublu standard, să avem ceva pentru persoanele fizice, sau să nu avem ceva pentru persoanele fizice ce avem pentru persoanele juridice. Nu putem să acceptăm ideea de dublu standard, de discriminare", a mai afirmat Gorghiu.

Deputaţii PNL au fost întrebaţi dacă tergiversarea aplicării Codului insolvenţei nu va duce la o amânare a momentului în care bugetul de stat ar putea beneficia de sume suplimentare, având în vedere declaraţiile premierului Victor Ponta. "Din punctul nostru de vedere nu va duce la recuperarea sumelor de bani, ba din contră. Credem noi, şi însuşi preşedintele ANAF a declarat că această iniţiativă este făcută în detrimentul bugetului naţional, şi de data asta chit că este la putere sunt de acord cu domnia sa. Dincolo de lucrul acesta e vorba de nişte drepturi fundamentale", a declarat Theodor Nicolescu.

"A mai picat o dată, Ponta s-a grăbit foarte tare cu proiectul acesta de lege şi nu-l înţeleg (...) Când vine vorba de Constituţie, cred că nici dnul Ponta nu se poate grăbi", a precizat la rândul său Alina Gorghiu.

Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, cu 212 de voturi "pentru", 111 "împotrivă" şi 8 abţineri, proiectul de lege privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, PNL şi PDL anunţând că vor ataca proiectul al Curtea Constituţională.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici