Poliţia a întocmit 408 dosare penale pentru vot multiplu la alegerile europarlamentare

Poliţia Română a anunţat, sâmbătă, că a întocmit 408 dosare penale în urma cercetărilor făcute în cazul celor 453 de posibile situaţii de vot multiplu la alegerile europarlamentare sesizate de AEP în urmă cu aproape două săptămâni.

Poliţia a întocmit 408 dosare penale pentru vot multiplu la alegerile europarlamentare (Imagine: Cristi Vatavu/Mediafax Foto)

"Inspectoratul General al Poliţiei Române a întocmit 408 dosare penale în urma cercetărilor efectuate, până în acest moment, cu privire la datele primite de la Autoritatea Electorală Permanentă, referitoare la 453 posibile situaţii de vot multiplu în cazul alegerilor pentru Parlamentul European din acest an. În celelalte cazuri, poliţiştii continuă verificările, urmând a fi luate măsurile legale ce se impun", se arată într-un comunicat de presă al IGPR.

De asemenea, la sfârşitul acestei săptămâni, Inspectoratul General al Poliţiei Române a mai primit de la Autoritatea Electorală Permanentă date referitoare la alte 817 persoane suspectate de vot multiplu la alegerile din acest an pentru Parlamentul European.

Acestea vor fi transmise Inspectoratelor Judeţene de Poliţie, pentru cercetări, sub supravegherea procurorilor de la Curţile de Apel, în vederea soluţionării cauzelor în cel mai scurt timp posibil, precizează sursa citată.

În 18 noiembrie, Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a sesizat Inspectoratul General al Poliţiei în legătură cu 453 de posibile cazuri de vot multiplu la euroalegerile din 7 iunie 2009. AEP menţiona că în cazurile în legătură cu care a sesizat Poliţia s-a constatat că acelaşi Cod Numeric Personal apărea de două sau mai multe ori în listele electorale.



comentează şi tu Momentan sunt 1 comentarii
Taguri:
EUROPARLAMENTARE POLIŢIE ,
DOSARE politie
COMENTARII
  • un cetatean 28 nov 2009

    408 prinsi din zeci de mii ? Tocmai de aceea trebuie prezenta ridicata la vot. La alegerile europarlamentare a fost o prezenta dezastruasa si asa au ajuns jiji si fata tatii cea desteapta sa reprezinte Romania in Parlamentul Europei.

  • vezi toate comentariile
COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMǍ Nu existǎ articole similare
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa