Poliţia Română va plăti 12 milioane de euro pentru bilete de avion pentru repatrierea cetăţenilor extrădaţi

Poliţia Română a încheiat la finele lui 2014 cu mai multe companii, printre care Tarom, Eximtur şi Perfect Tour, un acord cadru pe doi ani, în valoare totală de 11,8 milioane euro cu TVA, pentru servicii de transport aerian necesare repatrierii a până la 5.600 de cetăţeni.

248 afișări
Imaginea articolului Poliţia Română va plăti 12 milioane de euro pentru bilete de avion pentru repatrierea cetăţenilor extrădaţi

Poliţia Română va plăti 12 milioane de euro pentru bilete de avion pentru repatrierea cetăţenilor extrădaţi (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)

Prin acest acord vor fi achiziţionate până la 5.600 de bilete pentru extrădaţi, plus a unui număr dublu de bilete pentru poliţişti.

Contractul cu valoarea cea mai mare, respectiv 3,55 milioane euro, a fost încheiat cu Olimpic International Turism, care va asigura biletele pentru şapte destinaţii, respectiv Lisabona, Bruxelles, Barcelona, Madrid, Frankfurt, Munchen şi Praga.

Olimpic International Turism şi-a mai adjudecat şi un cotract în valoare de 1,43 milioane euro, în baza căruia acoperă transporturile pentru 34 de oraşe din Europa, SUA, Asia, Africa şi America.

Un alt contract important, în valoare de 2,55 milioane euro, a fost câştigat de Danco Pro Communication, care va furniza biletele pentru opt destinaţii, printre care Amsterdam, Londra, Monte Carlo (via Nisa), Roma, Milano şi Paris.

Operatorul aerian de stat Tarom şi-a adjudecat două contracte, de 82.000 euro, respectiv 385.000 euro, pentru tranzitul din Dublin, Aman, Beirut, respectiv Viena.

Perfect Tour, cea mai mare agenţie de turism din România după rulajul din 2013, va furniza biletele pentru Zagreb, Valencia, Erevan şi Sarajevo, iar Eximtur pe cele pentru Zurich, în baza unor contracte de 234.000 euro, respectiv 163.000 euro.

Round The World Travel a câştigat alte două contracte, de 343.000 euro (Sidney şi Melbourne), respectiv de 756.000 euro, cel din urmă acoperind 18 destinaţii, printre care Seul, Tokyo, Chicago sau Havana.

Contractele au fost atribuite prin licitaţie deschisă, pentru preţul cel mai mic, şi acoperă 78 de destinaţii din totalul de 87 prevăzut în caietul de sarcini anexat anunţului de participare.

Pentru toate cele 87 de destinaţii, IGPR a estimat că va avea nevoie de minim 87 şi maxim 5.846 de bilete, pentru extrădaţi, respectiv între 174 şi 11.692 bilete pentru poliţişti.

Potrivit caietului de sarcini, locaţiile unde ar putea fi solicitate cele mai multe bilete sunt Roma, Milano şi Madrid (între 1 şi 700 bilete pentru extrădaţi, respectiv între 2 şi 1.400 bilete pentru poliţişti).

La polul opus, cele mai puţine bilete ar putea fi cerute pentru Tel Aviv (1-3 pentru extrădaţi şi 2-6 pentru poliţişti), respectiv Santiago de Chile, Phnom Penh, Cape Town, Johannesburg, Beirut şi Singapore (1-4 pentru extrădaţi şi 2-8 pentru poliţişti).

"Ofertele de preţuri ale biletelor vor fi prezentate în euro, preţul menţionat fiind total, incluzând indiferent de natura lor, toate cheltuielile, comisioanele şi taxele aferente biletului de avion. Nu se vor oferta bilete de avion pentru companiile low-cost sau semi-low-cost şi nici nu se vor transfera rezervări sau bilete la astfel de companii în locul rezervărilor iniţiale", se arată în document.

Fără TVA, valoarea totală a celor 9 contracte, atribuite prin licitaţie deschisă, se ridică la 9,5 milioane euro. Finanţarea va fi asigurată de la bugetul de stat.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici