Poliţia s-a autosesizat în cazul gemenilor născuţi prematur la spitalul din Câmpulung Muscel

Inspectoratul Judeţean de Poliţie Argeş s-a autosesizat, vineri, în cazul gemenilor născuţi prematur, la şase luni, la maternitatea Spitalului Municipal din Câmpulung Muscel şi a început o anchetă pentru a stabili dacă a fost respectate proceduriloe medicale în acest caz.

73 afișări
Imaginea articolului Poliţia s-a autosesizat în cazul gemenilor născuţi prematur la spitalul din Câmpulung Muscel

Poliţia s-a autosesizat în cazul gemenilor născuţi prematur la spitalul din Câmpulung Muscel (Imagine: Diana Iurkiewicz/Mediafax Foto)

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Argeş, agent şef Laura Folea, până în prezent familia copiilor nu a depus o plângere la Poliţie, dar oamenii legii au decis să se autosesizeze în acest caz.

"Verificăm toată evoluţia cazului, de la naştere până la momentul transferului copiilor la Maternitatea Polizu. Cercetăm documentele medicale legate de starea copiilor în momentul naşterii şi evoluţia lor pe parcursul celor nouă zile şi dacă au fost respectate procedurile medicale în acest caz", a spus purtătorul de cuvânt al Poliţiei Argeş.

Doi gemeni născuţi prematur, la şase luni, la maternitatea din Câmpulung Muscel au fost transferaţi la Maternitatea Polizu din Bucureşti, după ce tatăl copiilor i-a reclamat subsecretarului de stat Raed Arafat că micuţii, născuţi în urmă cu zece zile, nu au beneficiat de îngrijire corespunzătoare.

Directorul Spitalului Municipal din Câmpulung Muscel, Sorin Moşteanu, susţinea că a aflat despre cazul gemenilor în cursul serii de joi, spunând că toate întrebările trebuie puse şefului Secţiei Neonatologie şi medicului ginecolog care a răspuns de aces caz.

Ulterior, Sorin Moşteanu a susţinut că gemenii au beneficiat de îngrijirea necesară şi au fost puşi în incubator imediat după naştere, foile de observaţie arătând că aceştia au fost monitorizaţi zilnic şi au primit tratament.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici