Poliţist din Olt, prins în flagrant. Suma cerută unei femei, pentru a nu face publice imagini compromiţătoare cu aceasta

  • Un poliţist din judeţul Olt a fost prins, marţi, în timp ce primea bani de la o femeie pe care şantaja.
  • Omul legii i-ar fi cerut acesteia 5.000 de euro ca să nu publice înregistrări compromiţătoare cu ea.
1326 afișări
Imaginea articolului Poliţist din Olt, prins în flagrant. Suma cerută unei femei, pentru a nu face publice imagini compromiţătoare cu aceasta

Poliţist din Olt, prins când primea bani de la o femeie pe care o şantaja

Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Olt, poliţistul i-ar fi cerut cinci mii de euro unei femei de 52 de ani, din comuna Deveselu, pentru a nu publica pe reţelele de socializare imagini compromiţătoare pentru aceasta.

Marţi, poliţistul a fost prins de colegii săi din Caracal în timp ce primea o sumă de bani.

„Poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei municipiului Caracal au organizat un flagrant delict, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de şantaj. În urma activităţii, poliţiştii au identificat un bărbat, agent de poliţie la un post de poliţie din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt, în timp ce primea o sumă de bani de la o femeie, de 52 de ani, din comuna Deveselu.”, anunţă reprezentanţii IPJ Olt.

Procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal fac cercetări în acest caz. Activităţile s-au desfăşurat cu sprijinul poliţiştilor din cadrul Direcţiei Operaţiuni Speciale, potrivit reprezentanţilor IPJ Olt.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici