Poliţist lovit cu piciorul în cap în Timiş, după un control al actelor

Un poliţist din judeţul Timiş a fost lovit cu piciorul în cap de către un tânăr de 26 de ani, pe care oamenii legii l-au încătuşat după ce a opus rezistenţă, individul fiind prins la volan deşi nu avea permis de conducere, transmite corespondentul MEDIAFAX.

7826 afișări
Imaginea articolului Poliţist lovit cu piciorul în cap în Timiş, după un control al actelor

Poliţist lovit cu piciorul în cap de un tânăr recalcitrant

Potrivit unor surse judiciare, incidentul a avut loc, sâmbătă seara, pe DN 6, în judeţul Timiş.

În urma unui apel 112, o persoană i-a sesizat pe poliţişti cu privire la faptul că un tânăr conduce o maşină fără a deţine permis de conducere. Astfel, un echipaj de poliţie a pornit pe urmele individului, pe care l-a oprit în trafic, însă acesta a devenit recalcitrant.

Pentru că tânărul de 26 de ani a devenit agresiv, oamenii legii au fost nevoiţi să îl încătuşeze, pentru a-l conduce la spital, în vederea recoltării de probe biologice.

În drum spre spital, deşi era însoţit pe bancheta din spate de un agent, la un moment dat tânărul a ridicat piciorul şi l-a lovit pe poliţistul aflat la volan în zona capului. Ajuns la Spitalul Municipal Timişoara, individul a devenit din nou agresiv, a făcut scandal şi a spart geamul maşinii de poliţie.

În acest caz, au fost deschise două dosare penale, pentru conducerea unui vehicul pe drumurile publice fără a deţine permis de conducere şi pentru ultraj. Tânărul agresiv a fost reţinut şi va fi prezentat în faţa judecătorilor cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Taguri:
lovire,
poliţie,

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici