Poliţiştii din Olt au aplicat sâmbătă 138 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 121 pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală

Poliţiştii din Olt au aplicat sâmbătă 138 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 121 pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală, 10 pentru participarea la acivităţi în spaţiu public sau privat pentru care au fost instituite interdicţii şi 7 transportatorilor de persoane.

109 afișări
Imaginea articolului Poliţiştii din Olt au aplicat sâmbătă 138 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 121 pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală

Poliţiştii din Olt au aplicat sâmbătă 138 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 121 pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală

Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt, împreună cu jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Olt, poliţişti locali, precum şi reprezentanţi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, Direcţiei de Sănătate Publică, Direcţiei Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor au verificat zonele aglomerate, centrele comerciale, pieţe, târguri, dar şi în mijloacele de transport în comun, cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind limitarea şi prevenirea răspândirii virusului Sars-Cov-2.

La activităţile de verificare desfăşurate ieri au participat peste 200 forţe de ordine, fiind verificate peste 110 societăţi comerciale, precum şi 68 de mijloace de transport persoane. Totodată, au fost legitimate aproximativ 380 de persoane.

Pentru abaterile constatate au fost aplicate 138 de sancţiuni contravenţionale, valoarea totală fiind de 22.500 de lei.

O persoană anonimă a sesizat sâmbătă seara că în comuna Şopârliţa se organizează un botez la care participă mai multe persoane. La faţa locului s-au deplasat poliţiştii Secţiei 1 Poliţie Rurală Bobiceşti, constatând faptul că cele sesizate se confirmă, fiind identificate aproximativ 20 de persoane. În cauză au fost aplicate 10 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 10.000 de lei, evenimentul fiind oprit.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici