Poliţiştii din Portugalia au reţinut zeci de oameni bănuiţi că făceau trafic cu persoane din România

  • Poliţia portugheză a reţinut 35 de suspecţi într-un dosar de trafic de persoane.
  • În cadrul operaţiunii de amploare au fost vizaţi presupuşi infractori care făceau trafic cu persoane din România şi din ţări africane şi asiatice.
279 afișări
Imaginea articolului Poliţiştii din Portugalia au reţinut zeci de oameni bănuiţi că făceau trafic cu persoane din România

35 de persoane suspectate de implicare în traficul de persoane au fost arestate în cadrul unei operaţiuni de amploare la care au participat aproximativ 400 de poliţişti în regiunea Alentejo din sudul Portugaliei, a anunţat miercuri poliţia portugheză.

În total au fost efectuate 65 de raiduri, care au dus la reţinerea presupuşilor membri ai unei reţele de trafic de persoane care aducea ilegal migranţi pentru a lucra în fermele din Alentejo, au explicat poliţiştii prin intermediul unui comunicat.

Suspecţii, cu vârste cuprinse între 22 şi 58 de ani, sunt atât cetăţeni portughezi, cât şi străini, a precizat Poliţia, iar victimele provin din România, Republica Moldova, India, Senegal, Pakistan, Maroc şi Algeria.

În cardul dosarului apar şi alte infracţiuni de asociere criminală, spălare de bani şi falsificare de documente.

Anchetatorii portughezi au declarat anterior că victimele tipice sunt migranţi săraci aduşi în Portugalia de reţelele de trafic de persoane cu promisiunea unui loc de muncă. După ce sunt puşi la muncă, acestora li se confiscă documentele de identitate şi li se reţine salariul. Mulţi dintre angajaţi sunt cazaţi în spaţii comune şi înguste, cu puţine facilităţi.

Consiliul Europei a a anunţat în luna iunie că autorităţile portugheze au identificat 1.152 de presupuse victime ale traficului de persoane în perioada 2016-2020, majoritatea fiind exploatate în sectorul agricol.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici