FOTO: Un pompier aflat în timpul liber a devenit salvatorul unui cuplu de vârstici, răniţi în urma unei explozii

  • Doi bătrâni, soţ şi soţie, au fost răniţi, marţi, într-o explozie care le-a afectat casa, din localitatea Săcele, judeţul Teleorman.
  • Ei au fost salvaţi de un pompier aflat în timpul liber.
547 afișări
Imaginea articolului FOTO: Un pompier aflat în timpul liber a devenit salvatorul unui cuplu de vârstici, răniţi în urma unei explozii

În urma exploziei din localitatea Saelele au rezultat două victime, soţ şi soţie, în vârstă de 74 de ani.

Bărbatul, cu arsuri de gradul al II - lea la nivelul membrelor superioare şi feţei, era prins sub dărâmături şi avea nevoie de intervenţie de urgenţă.

Unul dintre vecini fiind pompier în cadrul Detaşamentului Turnu Măgurele a sărit imediat în ajutorul celor doi.

Plt. maj. Şatran Mihai Cătălin, şef gardă de intervenţie şi stingere, a şi sunat la 112 şi a solicitat un echipaj de descarcerare şi două echipaje medicale.

Până la sosirea ajutoarelor, vecinul pompier, care era acasă, în timpul liber, a chemat în ajutor câţiva dintre vecini şi a reuşit să-l elibereze pe bărbat de sub dărâmături, apoi i-a acordat primul ajutor lui şi soţiei.

Cele două persoane rănite au fost preluate de un echipaj SMURD Turnu Măgurele şi unul SAJ Teleorman şi au fost duse la Unitatea Primiri Urgenţe din Alexandria.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici