Ponta, despre Educaţie: Atâtea reforme am făcut de aproape am distrus sistemul

Premierul Victor Ponta a afirmat, vineri, la Sibiu, că este adeptul ideii de a nu mai face reforme în Educaţie "în fiecare an", pentru că s-au făcut atâtea încât aproape s-a "distrus sistemul", dorind "predictibilitate", pentru a şti cum va termina şcoala copilul său care începe anul viitor clasa I.

442 afișări
Imaginea articolului Ponta, despre Educaţie: Atâtea reforme am făcut de aproape am distrus sistemul

Ponta, despre Educaţie: Atâtea reforme am făcut de aproape am distrus sistemul (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

Premierul Victor Ponta a participat, vineri, la Academia Forţelor Terestre din Sibiu, la ceremonialul avansării în grad a absolvenţilor unităţii de învăţământ, fiind întrebat, într-o conferinţă de presă susţinută la finalul manifestării, cum explică procentele mari de promovare a examenelor în învăţământul militar, transmite corespondentul MEDIAFAX.

TITLURILE ZILEI

"E normal să aibă (promovabilitate de sută la sută - n.r.). E foarte mare concurenţa, este un regim mult mai disciplinat. Cred că nu doar în România, învăţământul militar este un învăţământ de elită, dar nu cred că putem aplica toate regulile şi în restul unităţilor de învăţământ, dar mai multă disciplină, în mod sigur", a declarat Ponta.

Întrebat ce crede despre posibilitatea introducerii examenului de admitere în liceu, premierul a precizat că nu este adeptul unor noi reforme în Educaţie.

"Sunt în primul rând adeptul ideii de a nu mai face reforme în fiecare an. Cred că cel mai rău lucru este că în fiecare an se mai face o reformă. De 20 de ani, în fiecare an facem o reformă, de nu mai înţelege nimeni nimic şi nu mai are încredere. În al doilea rând, sigur că se pot face ajustări, să găsim soluţii mai bune, însă vreau să gândim mult înainte, să analizăm toate consecinţele pozitive şi negative şi, când luăm decizii, să le luăm pe termen lung", a precizat premierul.

El a adăugat: "Atâtea reforme am făcut (în Educaţie - n.r.) de aproape am distrus sistemul".

"Hai să-l aşezăm pe baze solide şi să aibă predictibilitate, să ştiu şi eu. O să-mi meargă copilul anul viitor în clasa I. Vreau să ştiu şi eu cum termină clasa a XII-a, nu în fiecare an vine alt Guvern, alt ministru şi iar se schimbă ceva", a declarat premierul.

Ponta a menţionat că nu respinge ideea introducerii examenului de admitere la liceu, dar respinge "ideea de a vorbi iar de reforme uriaşe şi radicale".

Victor Ponta are doi copii, un băiat, care este deja la şcoală, şi o fată, născută în anul 2008.

Ministerul Apărării Naţionale anunţa, în 8 iulie, că promovabilitatea la examenul de bacalaureat în liceele militare este de sută la sută.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici