Ponta: Facem un proiect comun pentru spitalele regionale Iaşi, Cluj şi Craiova. Finanţarea, prin POR

Victor Ponta a declarat, vineri, la Iaşi, că va fi făcut un proiect comun pentru spitalele regionale din Iaşi, Cluj şi Craiova, România având alocate în acest sens 300 de milioane de euro de la Comisia Europeană, prin POR, iar autorităţile locale vor asigura infrastructura, terenul şi cofinanţarea.

237 afișări
Imaginea articolului Ponta: Facem un proiect comun pentru spitalele regionale Iaşi, Cluj şi Craiova. Finanţarea, prin POR

Ponta: Facem un proiect comun pentru spitalele regionale Iaşi, Cluj şi Craiova. Finanţarea, prin POR (Imagine: Razvan Chirita/Mediafax Foto)

"Conform documentelor trimise la Comisia Europeană, avem alocaţi, în perioada 2014-2020, din fonduri europene, în jur de 100 de milioane de euro pentru fiecare dintre cele trei spitale regionale pe care noi le-am considerat importante, priorităţi, şi anume Iaşi, Cluj şi Craiova", a declarat, vineri, premierul Victor Ponta, într-o conferinţă de presă la Iaşi, unde mai are programate întâlniri cu primarii din judeţ.

"Cu cele 100 de milioane de euro pentru fiecare, repet, în total 300 - 300 şi ceva milioane de euro, depinde şi cum va ieşi licitaţia, vom face un proiect comun, un tip de spital regional, un proiect tip, care, după aceea, sigur, se realizează pe teren, cu sprijinul autorităţii locale, care trebuie să pună la dispoziţie teren, infrastructură şi confinaţare", a mai spus Ponta.

Premierul a precizat că partea de dotare a celor trei unităţi urmează să fie asigurată fie din spitalele care nu vor mai funcţiona, fie din programul pe care România l-a semnat cu Banca Mondială, "un program de 250 de milioane de dolari privind dotarea cu aparatură medicală".

Victor Ponta a spus că trebuie văzut cât vor costa noile spitale regionale, el precizând că în alte ţări unde s-au făcut spitale noi acestea au costat între 100 şi 120 milioane de euro, inclusiv aparatura medicală.

"Dacă facem noul spital nu înseamnă că toate spitalele actuale rămân. Un spital înseamnă personal, înseamnă cheltuieli şi cu siguranţă o parte din cele vechi se vor închide pentru a muta personalul în noul spital. Nici nu avem atâţia oameni", a afirmat Victor Ponta.

Totodată, Ponta a anunţat că licitaţia va fi organizată de Ministerul Dezvoltării, deoarece finanţarea este asigurată prin Programul Operaţional Regional (POR).

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici