Ponta: POSDRU a fost un coşmar. Acum merge mai departe, nu este adevărat că nu se iau bani europeni

Premierul Victor Ponta afirmă că, după ce a fost unul dintre coşmarurile guvernanţilor, POSDRU este acum un pariu câştigat şi, în pofida declaraţiilor politice conform cărora nu atrage fonduri europene, acest program continuă cu proiecte de care beneficiază categorii sociale cu cea mai mare nevoie.

1369 afișări
Imaginea articolului Ponta: POSDRU a fost un coşmar. Acum merge mai departe, nu este adevărat că nu se iau bani europeni

Ponta: POSDRU a fost un coşmar. Acum merge mai departe, nu este adevărat că nu se iau bani europeni (Imagine: Gabriel Petrescu/Mediafax Foto)

Şeful Guvernului a asistat, luni, împreună cu ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, la semnarea a 63 de contracte în cadrul Programului Operaţional Sectorial privind Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU), cu o valoare totală de 160 milioane euro, din care 140 milioane euro o reperezintă finanţarea Uniunii Europene.

POSDRU este unul dintre proiectele suspendate anterior de către Comisia Europeană, pentru nereguli identificate în atribuirea contractelor finanţate din fonduri europene.

Ponta a arătat, cu acest prilej, că, "dintr-un coşmar", POSDRU a ajuns un pariu câştigat, cu beneficii importante pentru categorii sociale defavorizate.

"POSDRU a fost unul - era să zic în urmă cu câţíva ani unul din coşmarurile noastre - din fericire, unul din pariurile pe care le-am câştigat. Un program nu doar suspendat, dar un program care a chinuit pe foarte multă lume şi care a irosit foarte multe resurse (...) Este un program operaţional de care au nevoie exact cei care au cea mai mare nevoie. Din acest punct de vedere, primul mesaj pe care am vrut să-l dăm prin această mini-ceremonie a fost că merge mai departe programul, că se semnează noi contracte, că sunt programe în derulare. Uneori, discursul politic încurcă munca obişnuită «nu se ia niciun ban european, nu se face nimic». Ba da, se face şi se fac lucruri bune", a afirmat Ponta, în discurs.

La rândul său, ministrul Teodorovici a arătat că noile cereri de propuneri în cadrul POSDRU vor duce la crearea, în total, a 27.000 de noi locuri de muncă.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, despre ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, că este "acest dandy de la Fonduri Europene" şi "discotecar", arătând că, pe raportarea Uniunii Europene, pe luna septembrie, au fost cheltuite doar 37,5% din fondurile europene alocate în sumă totală de 19 miliarde euro, diferenţa de 12 miliarde euro putând fi astfel pierdută

La semnarea proiectelor a fost prezentă şi Rovana Plumb, ministrul Muncii, care a arătat că ministerul pe care îl conduce este beneficiarul, în cadrul POSDRU, a patru proiecte ce însumează 90 milioane euro şi care vor crea 10.000 locuri de muncă.

Primul dintre aceste proiecte, finanţat cu aproximativ 40 milioane euro, urmăreşte inserţia pe piaţa muncii a circa 7.000 de femei, precum şi calificarea a 5.000 de lucrători sociali.

Un alt proiect vizează combaterea violenţei domestice şi măsuri pentru stoparea traficului de fiinţe umane, având un grup ţintă de 10.500 de persoane. În cadrul poiectului, va fi format un grup de experţi sociali care vor consilia în jur de 5.000 victime ale violenţei domestice şi traficului de persoane, urmând să fie înfiinţată şi o linie telefonică directă de urgenţă pentru astfel de cazuri.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici