Ponta: Vom restitui taxa auto conform deciziei CJUE, dar să vedem cum şi în cât timp

Persoanele care au plătit taxa auto vor primi banii înapoi, în urma deciziei definitive a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, dar Guvernul analizează modalitatea şi durata de efectuare a operaţiunii, în funcţie de restricţiile şi posibilităţile bugetare, a declarat premierul Victor Ponta.

2673 afișări
Imaginea articolului Ponta: Vom restitui taxa auto conform deciziei CJUE, dar să vedem cum şi în cât timp

Ponta: Vom restitui taxa auto conform deciziei CJUE, dar să vedem cum şi în cât timp (Imagine: Mediafax Foto)

"În urma deciziei Curţii de Justiţie a Uniunii Europene care a stabilit definitiv că taxa introdusă de Guvernul Boc, în 3 februarie 2012 – cred că era cu câteva zile înainte să îşi dea demisia premierul Boc - este neeuropeană, avem de dat banii oamenilor înapoi. În funcţie de toate restricţiile şi toate posibilităţile bugetare, o să dăm banii înapoi, să vedem cum şi în cât timp facem acest lucru", a spus Ponta, la începutul şedinţei de miercuri a Executivului.

Taxa auto instituită de Guvernul României în ianuarie 2012 contravine Articolului 110 al Tratatului de Funcţionare al Uniunii Europene, a stabilit Curtea de Justiţie a UE, la întrebările preliminare a două instanţe româneşti.

Taxa de primă înmatriculare a fost introdusă de Guvern în luna aprilie 2008, fiind calculată în funcţie de datele tehnice ale fiecărei maşini în parte. În ianuarie 2012 a intrat în vigoare o nouă taxă auto, înlocuind OUG nr. 50/2008 cu Legea nr.9/2012, care avea ca scop să facă taxa pe poluare conformă cu Articolul 110 din TFUE.

De la 15 martie 2013, Guvernul a înlocuit taxa auto cu timbrul de mediu, iar noua formulă de calcul a condus la o creştere în medie de circa 10% a sumei de plată pentru maşinile Euro 4 şi Euro 3 şi o scădere cuprinsă între 60% şi 90% pentru maşinile Euro 2, Euro 1 şi non-euro, pe principiul că maşinile vechi au o durată scurtă de funcţionare şi, deci, vor polua pentru un interval mai mic.

Timbrul de mediu se plăteşte o singură dată la prima înmatriculare pe piaţa din România sau la prima transcriere a titlului de proprietate, atât în cazul maşinilor noi, cât şi al celor second hand, pentru care nu a fost plătită fosta taxă auto.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici