Posturile pentru care angajatorii găsesc cel mai greu candidaţi. Cauza principală: lipsa de experienţă

Peste jumătate dintre angajatorii din România (53%) întâmpină dificultăţi în ocuparea posturilor vacante, în principal din cauza lipsei de experienţă a candidaţilor, iar cel mai greu de găsit sunt muncitorii calificaţi, inginerii şi persoanele pentru funcţiile de conducere, potrivit Manpower.

4442 afișări
Imaginea articolului Posturile pentru care angajatorii găsesc cel mai greu candidaţi. Cauza principală: lipsa de experienţă

Posturile pentru care angajatorii găsesc cel mai greu candidaţi (Imagine: Liviu Maftei/MediafaxFoto)

Studiul anual Manpower privind deficitul de talente a fost realizat prin intervievarea a aproximativ 40.000 de angajatori din 39 de ţări şi teritorii pe parcursul primului trimestru, pentru a determina gradul în care deficitul de talente afectează piaţa muncii la nivel global.

"În comparaţie cu rezultatele studiului din 2010, în clasamentul cu poziţiile cel mai greu de acoperit, poziţia «ingineri» a coborât de pe primul pe al doilea loc, în timp ce muncitorii calificaţi au urcat pe primul loc în topul pe România. Spre deosebire de rezultatele de anul trecut, managerii/funcţiile de conducere au fost menţionate de mai mulţi angajatori, urcând pe locul trei faţă de poziţia a cincea ocupată cu un an înainte", potrivit Manpower.

Printre posturile greu de ocupat se numără şi cele de mecanici, personal din domeniul financiar şi contabil, bucătari, directori de vânzări, maşinişti/operatori maşini, operatori producţie şi muncitori necalificaţi.

Astfel, prin acest rezultat România se poziţionează peste media globală (34%).

Angajatorii locali găsesc cu dificultate candidaţii potriviţi în principal din cauza lipsei de experienţă a acestora (după cum motivează 28% dintre angajatori), din cauza lipsei acute de candidaţi disponibili pe piaţă (24%), dar şi pe fondul deficitului de abilităţi practice şi tehnice în rândul aplicanţilor (22%).

"Cu toate că nu toţi angajatorii sunt afectaţi de deficitul global de personal talentat, factorii externi ce se manifestă la nivel mondial (economici, demografici etc.) indică faptul că presiunea exercitată de lipsa de talente se va simţi curând pretutindeni. Cu toate că personalul talentat nu poate fi «dezvoltat» în termen scurt, o strategie mai robustă privind forţa de muncă face posibil acest lucru în timp. Una dintre provocările leaderilor este faptul că această necesitate intră în conflict cu presiunea privind eficienţa în livrarea rezultatelor pe termen scurt - trimestrul, semestrul sau anul curent", a declarat, într-un comunicat, country manager al ManpowerGroup România, Valentin Petrof.

La nivel global, angajatorii cu nivelul cel mai ridicat de dificultate în ocuparea poziţiilor deschise sunt cei din Japonia (80%), India (67%), Brazilia (57%), Australia (54%), Taiwan (54%), SUA (52%), Argentina (51%), Turcia (48%), Elveţia (46%), Noua Zeelanda (44%), Singapore (44%), Bulgaria (42%), Hong Kong (42%) şi Mexic (42%).

În Europa, Orientul Mijlociu şi Africa (EMEA), potrivit studiului, peste un sfert dintre angajatori întâmpină dificultăţi în acoperirea poziţiilor cheie din companiile lor. "Cu toate că acest rezultat se situează sub media globală şi se datorează nivelului extrem de ridicat al şomajului din anumite state europene, reprezintă totuşi o creştere de trei puncte procentuale faţă de rezultatele studiului din 2010", se mai arată în comunicat.

Poziţiile cel mai dificil de acoperit din regiunea EMEA sunt cele de muncitorii calificaţi, de tehnicieni şi de ingineri. După România, angajatorii din Turcia (48%) şi Elveţia (46%) întâmpină de asemenea dificultăţi în identificarea de personal talentat, în timp ce angajatorii norvegieni, cei irlandezi şi cei polonezi înregistrează cele mai scăzute procente ale deficitului de talente, cu 9%, 5% şi respectiv 4%.

Compania Manpower România este specializată în recrutare permanentă, temporară şi pe bază de contract, evaluare şi selecţie, formare profesională, externalizare şi consultanţă în domeniul resurselor umane, funcţionând prin intermediul a 11 agenţii, în Bucureşti, Timişoara, Braşov, Cluj-Napoca, Craiova, Iaşi, Ploieşti şi Piteşti.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici