Prelungirea stării de alertă: Până când vom mai purta mască?

  • Guvernul decide azi prelungirea stării de alertă, cu alte 30 de zile.
  • Vom fi în stare de alertă până cel puţin la jumătatea lunii august.
  • Măsura vine la pachet cu obligaţia de a continua să purtăm mască.
12197 afișări

Guvernul se reuneşte în această după-amiază, în şedinţă extraordinară, pentru a decide prelungirea stării de alertă, cu încă 30 de zile. Actuala stare de alertă urmează să expire joi noapte, la ora 00:00, astfel că noua prelungire se va aplica de vineri, 17 iulie. 

Prelungirea stării de alertă vine, la pachet, cu obligaţia de a purta mască în continuare în spaţiile publice închise, la locul de muncă şi în mijloacele de transport în comun. Concret, vom continua să fim în stare de alertă şi să purtăm mască de protecţie până pe 15 august, cel puţin. Legea 55/2020 stabileşte că portul măştii e obligatoriu pe toată perioada stării de alertă. Nelu Tătaru, ministrul Sănătăţii, ne-a anunţat că vom avea stare de alertă "atât cât va fi nevoie să fim în siguranţă".

Marţi, Marcel Ciolacu a fost singurul invitat de la Ambasada Franţei care nu a purtat mască de protecţie. În luna mai, liderul social-democraţilor declara că nu poartă masca de protecţie pentru că are o deviaţie de sept.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici