PREMIERĂ pentru un important centru universitar din ţară: absolvenţii care vor să devină specialişti în restaurarea de biserici pot urma cursurile programului ”artă sacră”

În premieră la Facultatea de Istorie, Filozofie şi Teologie din cadrul Universităţii Dunărea de Jos din Galaţi a fost scoasă la concurs specializarea ”artă sacră”, pentru cei care doresc să devină specialişti în restaurarea de icoane şi biserici, transmite corespondentul MEDIAFAX.

331 afișări
Imaginea articolului PREMIERĂ pentru un important centru universitar din ţară: absolvenţii care vor să devină specialişti în restaurarea de biserici pot urma cursurile programului ”artă sacră”

PREMIERĂ pentru un important centru universitar din ţară: absolvenţii care vor să devină specialişti în restaurarea de biserici pot urma cursurile programului ”artă sacră”

În total, sunt opt locuri la buget şi 22 cu taxă pentru cei care doresc să devină specialişti în restaurarea de icoane şi biserici, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Inedita specializare este foarte rară în ţară: câteva locuri se mai găsesc în cadrul unor facultăţi de Teologie.

Specializarea de la Universitatea gălăţeană se numeşte ”artă sacră”, în cadrul Facultăţii de Istorie urmând să fie pregătiţi specialişti în iconografie şi restaurare de biserici, icoane, carte bisericească şi alte obiecte de cult.

Viitorii studenţi la artă sacră vor studia atât teologia, cât şi arta, în special pe cea bizantină, care îi va ajuta să se specializeze în pictura de icoane. De asemenea, vor fi cursuri de chimie, fizică, anatomie şi biologie, cursurile urmând să fie coordonate de profesori de la mai multe facultăţi.

”Este un program care se împarte între domeniul artei şi teologiei. Partea practică, adică restaurările, o vor face la Muzeul Spiritualităţii Creştine, dar există şi laboratoare în cadrul universităţii. Studenţii vor studia Biblia, culorile, desenul, arta, istoria, dar şi noţiuni fundamentale de chimie, fizică, biologie şi anatomie. De aceea, vom aduce profesori şi specialişti de la mai multe facultăţi”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, decanul Facultăţii de Istorie, Filozofie şi Teologie de la UDJ Galaţi, Ion Cordoneanu.

Cei care vor să se înscrie la specializarea ”artă sacră” au nevoie de binecuvântarea Arhiepiscopiei Dunării de Jos, în baza unui protocol încheiat între biserică şi reprezentanţii sistemului de educaţie.

”Binecuvântarea este cerută la înscriere în baza unui protocol încheiat între biserică şi Ministerul Educaţiei. Este o colaborare între noi şi Arhiepiscopie, biserica are nevoie de specialişti restauratori, de aceea am propus această specializare”, a spus decanul Ion Cordoneanu.

Cursurile la artă sacră vor ţine trei ani.

Până vineri, 14 iulie, la această specializare s-au înscris patru candidaţi.

Înscrierile se vor încheia sâmbătă, 15 iulie, iar reprezentanţii Universităţii Dunărea de Jos se aşteaptă să se completeze toate locurile fără taxă, în condiţiile în care Arhiepiscopia Dunării de Jos şi la Muzeul Istoriei, Culturii şi Spiritualităţii Creştine din Galaţi are nevoie de iconari şi restauratori.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici