Premierul Dăncilă, discuţii cu Dragnea, în biroul de la Cameră, înaintea votului final pe buget

Viorica Dăncilă a ajuns, vineri, la Parlament, premierul intrând, la ora transmiterii acestei ştiri în biroul preşedintelui Camerei Deputaţilor Liviu Dragnea. Şeful Executivului va participa la plenul reunit în care va fi dat votul final la proiectul de buget pentru 2019.

349 afișări
Imaginea articolului Premierul Dăncilă, discuţii cu Dragnea, în biroul de la Cameră, înaintea votului final pe buget

Premierul Dăncilă, discuţii cu Dragnea, în biroul de la Cameră, înaintea votului final pe buget

De la ora 14.00, şeful Executivului va avea şedinţă de Guvern la Palatul Victoria.

Înaintea plenului reunit a avut loc o şedinţă a Camerei Deputaţilor în care parlamentarii au adoptat, decizional, modificarea Legii privind plafoanele, care prevede mărirea deficitului bugetar de la 2,55% la 2,76% din PIB, pentru a putea asigura sursa de finanţare a măsurii de majorare a alocaţiei copiilor de la 84 lei la la 150 lei, amendament adoptat în plenul reunit de joi. Măsura va fi aplicată începând cu 1 martie.

„După ce legea bugetului de stat va intra în vigoare, Guvernul trebuie să emită OUG pentru a modifica Legea alocaţiilor de stat pentru a se putea mării într-adevăr alocaţiile pentru copii”, a anunţat, joi, Liviu Dragnea, de la tribuna plenului reunit al celor două Camere.

Printre alte amendamente adoptate, joi de majoritatea PSD-ALDE, se numără cele care prevăd reducerea bugetelor SRI, SIE, SPP, banii fiind alocaţi Ministerul Sănătăţii pentru programul Vitamina D şi pentru suplimentarea subvenţiei de echilibrare către Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici