Preşedintele Băsescu a transmis un mesaj cu ocazia sărbătoririi Zilei Limbii Române

Preşedintele Traian Băsescu a transmis, duminică, un mesaj cu ocazia sărbătoririi Zilei Limbii Române, în care urează "La mulţi ani!" tuturor românilor şi tuturor celor care vorbesc limba română.

374 afișări
Imaginea articolului Preşedintele Băsescu a transmis un mesaj cu ocazia sărbătoririi Zilei Limbii Române

Preşedintele Traian Băsescu (Imagine: Razvan Chirita/Mediafax Foto)

„Sărbătorim astăzi unul dintre simbolurile fundamentale ale unităţii noastre naţionale: limba română. Avem o tradiţie spirituală care dovedeşte, mai ales prin limba română, că aparţinem unui spaţiu de civilizaţie europeană şi sunt convins că, atât timp cât vom fi capabili să transmitem de la o generaţie la alta bogăţia limbii române şi valorile care i-au consfinţit perenitatea în cultura europeană şi universală, putem să fim mândri de identitatea noastră şi de contribuţia pe care o putem avea împreună la viitorul marii familii europene", se arată în mesajul şefului statului, potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.

TITLURILE ZILEI

Preşedintele mai arată în mesaj că doreşte să le mulţumească românilor din ţară şi mai ales celor aflaţi în afara graniţelor "care fac eforturi pentru a vorbi limba maternă şi pentru a păstra tradiţia şi obiceiurile de acasă".

"Nu este uşor, şi, de cele mai multe ori, păstrarea şi cultivarea limbii materne sunt rodul unor eforturi pe care le apreciez în mod deosebit. De asemenea, doresc să îi felicit pe cei care fac din limba română subiectul unor performanţe culturale prin care întreaga ţară şi poporul român devin cunoscute întregii lumi. La mulţi ani tuturor românilor şi tuturor celor care vorbesc limba română!", mai arată şeful statului în mesaj.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici