Preşedintele Băsescu îl felicită pe PF Daniel pentru că a insuflat un nou dinamism BOR

Preşedintele Traian Băsescu i-a trimis, duminică, un mesaj Patriarhului Daniel, la cinci ani de la întronizare, în care îl felicită pentru ceea ce a realizat în aceşti ani care au insuflat un nou dinamism Bisericii şi îşi exprimă aprecierea faţă de contribuţia BOR la binele comun al societăţii.

497 afișări
Imaginea articolului Preşedintele Băsescu îl felicită pe PF Daniel pentru că a insuflat un nou dinamism BOR

Preşedintele Traian Băsescu (Imagine: Bogdan Maran/Mediafax Foto)

Conform Administraţiei prezidenţiale, mesajul preşedintelui a fost prezentat duminică, la sediul Patriarhiei Române din Bucureşti, de către consilierul de stat Eugen Tomac.

"Preafericirea Voastră, am deosebita onoare de a vă adresa cele mai calde urări cu prilejul aniversării întronizării ca Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române. Doresc să vă felicit pentru tot ceea ce aţi realizat în aceşti ani fructuoşi, care au insuflat un nou dinamism Bisericii, şi să vă urez succes în îndeplinirea lucrării viitoare. De asemenea, îmi exprim profunda apreciere faţă de contribuţia Bisericii Ortodoxe Române, sub înalta păstorire a Preafericirii Voastre, la binele comun al societăţii noastre, prin promovarea valorilor creştine şi susţinerea pe care o acordă românilor. Dialogul, solidaritatea şi cooperarea sunt principii esenţiale pentru Biserica Ortodoxă Română şi constituie căi eficiente pentru depăşirea dificultăţilor. Avem nevoie de modele şi, în acest sens, efortul constant pe care îl împliniţi, mai ales în rândul tinerei generaţii, reprezintă o premisă a dezvoltării societăţii noastre", se arată în mesajul preşedintelui Băsescu.

Totodată, şeful statului salută sprijinul pe care Biserica Ortodoxă Română îl oferă gestionării fenomenului migraţiei, ajutând comunităţile româneşti ortodoxe stabilite în afara graniţelor să devină comunităţi vii şi dinamice în societăţile care le găzduiesc.

"Trăim într-o lume aflată în schimbare, iar pluralismul de viziuni şi identităţi necesită o capacitate sporită de comunicare şi de conciliere. Societatea românească a avut mereu în Biserica Ortodoxă un partener, alături de care şi-a actualizat fidelitatea faţă de valorile solidarităţii şi ale respectului pentru tradiţie. Am deplina încredere, Preafericirea Voastră, că viitorul ne va confirma viziunea unei societăţi demne şi solidare, în spiritul cunoaşterii şi al responsabilităţii. Fie ca acest moment aniversar să prilejuiască tuturor credincioşilor ortodocşi, din România şi din comunităţile diasporei, bucurie şi speranţă. Vă rog să primiţi, Preafericirea Voastră, gândurile mele cele mai bune însoţite de cea mai înaltă consideraţie. Întru mulţi şi fericiţi ani!", se mai arată în mesajul preşedintelui.

PF Daniel serbează, duminică, 5 ani de patriarhat, dominat de hotărârea fermă pentru construirea Catdralei Neamului, înfiinţarea de noi biserici în ţară şi în străinătate, dinamizarea învăţământului teologic, recuperarea şi valorificarea patrimoniului bisericesc şi dezvoltarea propriilor servicii.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici