Preşedinţii CCR, ÎCCJ, CSM şi Academiei Române vor primi gratuit reşedinţe oficiale de la RA-APPS

Guvernul a aprobat, miercuri, o ordonanţă de urgenţă care prevede că preşedinţii Curţii Constituţionale, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Curţii de Conturi, CSM şi Academiei Române vor primi reşedinţe oficiale, care vor fi puse la dispoziţie gratuit de RAPPS.

2896 afișări
Imaginea articolului Preşedinţii CCR, ÎCCJ, CSM şi Academiei Române vor primi gratuit reşedinţe oficiale de la RA-APPS

Preşedinţii CCR, ÎCCJ, CSM şi Academiei Române vor primi gratuit reşedinţe oficiale de la RA-APPS

”S-a luat decizia pentru a exista similitudinea legislativă în ceea ce priveşte anumite persoane care ocupă funcţii importante în statul român, de demnitate publică înaltă, să beneficieze de aceleaşi facilităţi. Mă refer aici, din memorie, la preşedintele Academiei Române, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, preşedintele Curţii de Conturi, preşedintele Curţii Constituţionale. S-a luat această decizie având în vedere că ocupă funcţii de înaltă demnitate publică şi să beneficieze, ca şi celelalte persoane care au funcţii similare, de aceşleaşi prevederi legale”, a explicat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Nelu Barbu, întrebat care sunt categoriile de persoane incluse în lista de beneficiari ai reşedinţelor oficiale asigurate de RA-APPS.

Potrivit proiectului, ordonanţa a fost adoptată având în vedere importanţa deosebită şi rolul funcţiilor de preşedinte al Curţii Constituţionale, preşedinte al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, preşedinte al Curţii de Conturi, preşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii şi preşedinte al Academiei Române şi că se impune crearea cadrului legal pentru ca persoanele care ocupă aceste funcţii să beneficieze de reşedinţe oficiale din cadrul fondului locativ de protocol şi bunuri mobile aflat în domeniul public al statului şi administrarea Regiei Autonome "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat".

”Cheltuielile de întreţinere pentru energie, gaze, apă, canal, amortizarea şi uzura mijloacelor fixe şi obiectelor de inventar, taxele şi impozitele pe clădiri şi terenuri aferente utilizării reşedinţei oficiale se vor suporta din fondurile regiei”, se arăta în proiectul ordonanţei de urgenţă.

Până la adoptarea acestei ordonanţe de urgenţă, RA-APPS asigura reşedinţe oficiale doar pentru Preşedintele României, preşedintele Senatului, preşedintele Camerei Deputaţilor, primul-ministru şi persoanele care au avut calitatea de şef al statului român.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici