PREZENTUL FĂRĂ PERDEA Marius Oprea | Pensiile – de la minciunile ministrului Turcan, la minciunile privind asaltul ”decreţeilor”. Singurii ”decreţei” sînt generalii pensionaţi în floarea vîrstei

Şi în această perspectivă, banii pe care i-ar da UE României ar fi înghiţiţi de noii pensionari. Aşa că trebuie crescută vîrsta de pensionare. Ceea ce, nu-i aşa, ar fi inacceptabil. De fapt, principalul viciu al acestei ”viziuni” cinice e că pensia e socotită o pomană, şi nu returnarea unor bani, pe care cei ajunşi la vîrsta pensionării i-au dat statului, în întreaga perioadă în care s-au aflat în activitate.

”Priviţi-mă în ochi”, cît de senină mint!

La mijlocul lunii mai, ministrul muncii Raluca Turcan a calificat drept nişte ”minciuni gogonate”  informaţiile privind creşterea vîrstei de pensionare şi implicit a stagiului de cotizare. Ea a insistat că nu există astfel de discuţii în guvern: ”priviţi-mă în ochi”, îi spunea ea, repetînd, unui bărbat îngrijorat de perspectivă. După ochelarii de firmă, se ascundea minciuna, demontată chiar a doua zi, cînd şeful său de partid, Ludovic Orban, a recunoscut că se discută la Guvern perspectiva creşterii vîrstei de pensionare. Nici nu poate fi altfel, a punctat după o săptămînă vicepremierul Dan Barna, punînd capăt minciunilor doamnei Turcan.  

Ca şi doamna Turcan şi echipa din care face parte, Ceauşescu avea visuri măreţe. Voia, între altele, o ţară cu cît mai mulţi supuşi. Îl interesau numai cifrele, nu şi oamenii. Din această perspectivă, nu-l diferenţiază mai nimic de actualii guvernanţi. Cu singura deosebire că şi atunci cînd minţea, Ceauşescu îşi alimenta minciuna din minciunile celorlalţi, ale sicofanţilor săi din Comitetul Central şi nu din proprie iniţiativă, aşa cum o face acum doamna ministru Turcan.

Ceauşescu dorea cît mai mulţi ”oameni noi”, aşa cum doreşte şi acum USR-PLUS, partid ale cărui voci au scris între altele pe facebook: ”cînd se va epuiza generaţia asta de pupăcioşi de oase şi închinăcioşi cu genunchii ruginiţi prin biserici, atunci putem spera la votanţi raţionali şi însetaţi de o schimbare a putregaiului intern”. Putregai care, iată, mai vrea şi pensie. ”Să-i punem să muncească, pînă crapă”, par să gîndească guvernanţii, iar minisrul Ghinea a şi rostit-o, e drept, nu în această formă.

Şi ei sînt interesaţi doar de cifre, nu de oameni. Că se numesc ”decreţei”, că sînt numiţi ”pupăcioşi de oase”, ei sînt generaţia care a muncit pe brînci, acum se trezeşte taxată în diferite moduri, iar munca lor de o viaţă nu e socotită îndeajuns. Trebuie să muncească pînă crapă şi nici să viseze la o pensie. Au ”cotizat” degeaba pentru ea.

Copiii Decretului, crescuţi cu ”cheia de gît”

Ceauşescu visa ca populaţia României să ajungă la 30 de milioane. Dar visul său părea imposibil de realizat, cel puţin la mijlocul anului 1966, cînd pe 2 august 1966 la Neptun, la o şedinţă a Comitetului Politic Executiv al Comitetului Central al PCR s-a prezentat un studiu demografic, care arăta  că s-a ajuns la un spor natural negativ: numărul deceselor îl depăşea pe cel al naşterilor. Ignorînd condiţiile de trai în ”societatea socialistă”, Nicolae Ceauşescu a pus natalitatea scăzută numai pe seama legislaţiei care permitea avorturile.

Măsurile nu s-au lăsat aşteptate: în 2 octombrie 1966 a fost promulgat Decretul 770, care interzicea avortul la cerere, intervenţia fiind posibilă doar în anumite condiţii stricte. S-a revenit astfel la situaţia de dinainte de 1957, cînd autorităţile comuniste din Republica Populară Română permis prin lege avortul la cerere, care fusese interzis din 1948.

Decretul 770 declară la articolul 1 că ”întreruperea cursului sarcinii este interzisă”, iar la articolele următoare se menţionează cîteva excepţii: situaţii medicale excepţionale, care pun viaţa viitoarei mame într-un ”pericol care nu poate fi înlăturat prin alt mijloc”, unul din părinţi suferă de o boală transmisibilă gravă, mama e invalidă fizic, psihic sau senzorial, sarcina e urmare a violului sau incestului, mama are peste 45 de ani sau are deja patru copii. Mai era încă o prevedere, nemenţionată în lege: femeile rrome (ţigăncile) puteau apela la întreruperi de sarcină, autorităţile nu credeau că rromii pot fi educaţi ca ”oameni noi”.

După decretul 770, România a cunoscut sute de mii de tragedii prea puţin ştiute atunci. Mamele au fost silite să dea naştere unor copii nedoriţi, iar dintre cele care au încercat să recurgă la întreruperea ilegală a sarcinii, multe au devenit victime ale decretului de interzicere a avorturilor. Oficial, între 1967 şi 1990 au murit în urma întreruperii ilegale de sarcină 10.000 de femei, în realitate, după cum a relevat un studiu documentat, realizat în cadrul Insitutului de Investigare a Crimelor Comunismului în vremea în care m-am aflat la conducerea acestuia (2005-2010) s-a arătat că numărul cazurilor care pot fi documentate sare de cifra de 40.000.

La serviciu, că erau căsătorite sau nu, femeile erau supuse obligatoriu, cel puţin odată pe an, unui control ginecologic, care scotea în evidenţă dacă sînt însărcinate sau nu, ori dacă au făcut vreun avort ilegal, caz în care erau date pe mîna Miliţiei. În cazul sarcinii, urma o monitorizare lunară a acesteia, pînă la naştere, întocmai ca la animale. Naşterea era una în durere, nu atît a facerii, cît a aducerii pe lume a unui copil nedorit.

Ginecologul Mircea Oninescu, intervievat de regizorul Florin Iepan, el însuşi un ”decreţel”, într-un documentar impresionant intitulat ”Decreţeii” povestea cum “după ne se năştea copilul, când îl scoteam din mamă şi îl arătam lui Dumnezeu, eu eram fericit, dar mama începea să-l blesteme, îmi zicea să-l iau de acolo, să-l arunc la gunoi, toate aveau o reacţie de respingere care mă îndurera teribil”.

Pe lîngă tragedia acelor mame, moarte odată cu fătul lor nedorit şi nenăscut, a fost cea a unei întregi generaţii, născută pentru a creşte ”cu cheia de gît”, printre blocuri. Copii nedoriţi, crescînd mai mult singuri, nevoiţi de mici să lupte şi să ”se descurce”, alături de fraţi şi surori mai mici şi mai mari, în condiţiile în care părinţii lor erau la serviciu zilnic cîte 8-12 ore, ei sînt de fapt cei care l-au şi dat jos pe creatorul lor, Ceauşescu: mai mult de jumătate din victimele căzute la Revoluţie au fost ”decreţei”.

Unul dintre aceştia,  Laurenţiu Ştefănescu, un „copil al decretului”, a făcut parte din plutonul de execuţie al soţilor Ceauşescu şi îi povestea lui Florin Iepan că ”atunci cînd Ceauşescu a semnat Decretul (…) şi-a semnat de fapt condamnarea la moarte, pentru că atunci m-am născut eu. Da, el era Tătuca, aşa cum i se spunea, era practic tatăl meu, că datorită lui m-am născut eu, dar nu se mai putea aşa, el nu mă mai merita pe mine şi poate că nici eu pe el. Aşa că l-am împuşcat”.

”Decreţeii”, masă de manevră pentru pensionarii de lux

Acum, soarta amară a ”decreţeilor” continuă. Ei sînt folosiţi ca ”masă de manevră”, drept justificare a unei măsuri cinice, de creştere a vîrstei de pensionare, preconizată în spatele uşilor închise, de guvernul Cîţu. Nu guvernul va fi de vină că vom munci pînă cînd vom cădea morţi, din picioare, ci tot ei, copiii nedoriţi ai lumii noastre, ”decreţeii”.

Ca urmare a măsurilor, în 1967 natalitatea s-a dublat, şi pînă în 1972 s-au născut peste 2 milioane de copii. Cum am spus, în acei ani, după decretul 770, s-au consumat drame intense şi neştiute, ale unor familii care au dat naştere unei întergi generaţii de copii nedoriţi. Copii care acum, apropiindu-se de vîrsta senectuţii, sînt socotiţi o ameninţare de către guvernanţi, pentru că s-ar apropia de pensie.

Pericolul trebuie deci îndepărtat, pentru că ar ”dezechilibra sistemul”, spunea Dan Barna, recunoscînd şi el implicit, pe 24 mai, la o săptămînă după ce Raluca Turcan minţise că nu va creşte vîrsta de pensionare, că ”este nevoie de o nouă abordare a întregului sistem. Uitîndu-ne şi pe ceea ce se întîmplă cu acele generaţii numite decreţei, care se îndreaptă spre vîrsta de pensionare, sistemul nu poate să rămînă sustenabil, dacă nu facem aceste modificări”.

A minţit şi el. ”Decreţeii” cei mai ”timpurii”, născuţi deci în 1967, ar urma să iasă la pensie în 2029 (femeile) şi 2032 (bărbaţii), deci mulţi ani de acum încolo. De ce această minciună? Numai pentru că ”ne cere Bruxelles-ul”? Nu. Pur şi simplu, e vorba că e mult mai complicat să ”tai” din pensiile ”speciale” mari, ori să aşezi în limitele generale de vîrstă pensiile celor care susţin sistemul de putere actual  (serviciile secrete, justiţia, Internele), unde ”generalii” se pensionează ”pe capete” în jur de cinzeci de ani.

Precum Irina Alexe, protejata lui Cioloş, pensionată cu gradul de general, la 42 de ani din Ministerul de Interne, ceea ce n-a împiedicat-o să fie secretar de stat în acelaşi minister. Cum aflăm zilnic din presă, doamna Alexe e de fapt nu e nici măcar o excepţie: ea confirmă regula.   

O regulă care nu se aplică însă în cazul românilor obişnuiţi. Aceştia trebuie ”educaţi” să accepte că ”reforma pensiilor” care înseamnă, de fapt, exclusiv creşterea vîrstei de pensionare, la 70 de ani pentru bărbaţi şi 65 pentru femei, cu perspectiva egalizării acesteia, se leagă direct de creşterea ”speranţei de viaţă”. De ce nu de faptul că, după o contribuţie la fondul de pensii, de peste 30 de ani, statul ar trebui, totuşi, să-ţi returneze banii, pentru a te mai putea bucura de ei, pentru restul anilor pe care ţi i-a dat Dumnezeu? La asta nu se răspunde.

În schimb, a început un asalt mediatic subliminal, menit să ”netezească terenul” pentru măsura creşterii vîrstei de pensionare. De vină poate fi orice, pînă şi schimbarea climei.

Ni se prezintă, periodic, grafice, din care vedem în ce ritm creşte speranţa de viaţă, cît şi faptul că, zice-se, în Europa vîrsta de pensionare a crescut. Ceea ce e fals. Recent, de pildă, a fost citat un demograf român, probabil angajat de case de pensii private. El a arătat la un simpozion organizat de acestea în week-endul abia încheiat că, pe baza calculelor statistice, poate spune că ”în fiecare zi, speranţa de viaţă din România creşte cu peste 5 ore”. Făcuse, nici mai mult, nici mai puţin, o medie între speranţa de viaţă la 1900 şi cea din 2019 şi a aplicat coeficientul în prezent.

Va trebui să ne aşteptăm la tot mai multe asemenea intoxicări. Care nu ţin, de pildă, cont de un avertisment al medicilor, care au arătat că pandemia de Covid-19 a redus, în mod direct şi abrupt, speranţa de viaţă cu un an. Şi că asemenea viitoare accidente, care nu pot fi prevăzute sînt oricînd posibile.

Sîntem bombardaţi cu minciuni. Că trăim prea mult (ar mai lipsi să ni se spună că şi bine), că vin din urmă ”decreţeii”. Pentru un simplu motiv: guvernul nu are de gînd să umble la pensiile altor ”decreţei”- generali din servicii şi interne, ale magistraţilor şi a ale altor privilegiaţi, care le asigură puterea.

Adevăraţii ”decreţei”, cei două milionane de ”copii ai lui Ceauşescu”, vor trebui să muncească, pînă cad pe brînci, ca să-i plătească pe aceşti pensionari de lux, care şi-au început cariera odată cu tranziţia şi intră acum în pensie, după legile care le statuează activitatea, cu un deceniu-două mai devreme decît restul lumii şi încasează pensii, de cinci pînă la zece ori mai mari. ”Reforma pensiilor” nu înseamnă decît statuarea, prin lege, a acestei realităţi: că unii sînt mai pensionari decît alţii.