Prima ipoteză în cazul accidentului feroviar din Olt. 15 vagoane ale unui tren de marfă au deraiat

Trenul marfar care a deraiat, luni, în apropiere de Caracal, ar fi fost supraîncărcat. Anchetatorii iau în calcul această ipoteză după ce au măsurat încărcătura din trei vagoane.

6158 afișări

Potrivit preşedintelui Uniunii Teritoriale a Sindicatului Mişcare Comercial, Regionala CFR Craiova, Cristi Caţilă, anchetatorii au descoperit că garnitura a sărit de pe şine pentru că ar fi avut o încărcătură prea mare.

15 vagoane din partea din spate a trenului au deraiat, iar cinci s-au răsturnat.

„Prima ipoteză luată în calcul este supratonajul. A fost măsurată încărcătura din trei vagoane şi asta s-a stabilit, dar se va face o expertiză. Acolo restricţia era de 70 km/h”, a declarat pentru MEDIAFAX Cristi Caţilă.

Traficul pe magistrala 900, între Caracal şi Drăgăneşti-Olt este blocat total. Marţi dimineaţa, potrivit autorităţilor din Olt, reprezentanţii CFR au început să ridice vagoanele căzute pe şine.

„Au ajuns macaralele de mare tonaj, iar până la această oră am primit informaţii că două dintre cele cinci vagoane căzute au fost ridicate. Se lucrează pentru ca măcar un fir să fie eliberat cât mai repede şi să fie refăcută infrastructura distrusă”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Forin Homorean, prefect de Olt.

CFR SA anunţă, la rândul ei, că a îndepărtat, de pe firul 1 al rutei Bucureşti Nord – Craiova, trei vagoane din cele răsturnate. Compania intervine cu o macara de mare tonaj pentru ridicarea şi repunerea pe şină a celui de-al patrulea vagon răsturnat pe firul I. În plus, se intervine pentru descărcarea cerealelor din vagoanele deraiate pe podeţ şi repunerea lor pe şină cu ajutorul vinciurilor, iar personalul Diviziei Linii desfăşoară lucrări de reparaţii la linie şi înlocuirea traverselor, în zona podeţului.

Circulaţia feroviară pe relaţia Bucureşti Nord - Craiova (şi retur) se desfăşoară în continuare prin transferul călătorilor cu maşini, între staţiile Drăgăneşti Olt şi Caracal sau, la solicitarea operatorilor de transport feroviar de călători, pe ruta deviată Bucureşti Nord - Titu - Ramificaţie Goleşti - Piatra Olt - Craiova (şi retur).

Pentru redeschiderea circulaţiei feroviare pe un sens, lucrările de reparaţii se desfăşoară într-o primă etapă pe firul I, iar în paralel cu reluarea circulaţiei, personalul feroviar va continua intervenţiile şi reparaţiile şi pe firul II.

Garnitura era formată din 37 de vagoane încărcate cu grâu şi aparţinea unei firme private. 15 vagoane au căzut de pe şine, iar 5 s-au răsturnat şi au blocat şi al doilea fir al căii ferate.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici