Prima zi de muncă pentru cei 1.726 de agenţi de poliţie, care au fost angajaţi din sursă externă

Cei 1.726 de agenţi de poliţie, angajaţi din sursă externă în urma concursului promovat în luna mai, au început vineri, 1 iulie, serviciul la posturile şi secţiile de poliţie unde au fost arondaţi, urmând să susţină examenele finale peste trei luni, anunţă Poliţia Română.

1922 afișări
Imaginea articolului Prima zi de muncă pentru cei 1.726 de agenţi de poliţie, care au fost angajaţi din sursă externă

Prima zi de muncă pentru cei 1.726 de agenţi de poliţie, care au fost angajaţi din sursă externă

"Aceştia au participat la primul instructaj din cariera lor de poliţişti, în cadrul căruia au primit informaţii cu privire la misiunile şi atribuţiile unităţilor în care îşi vor desfăşura activitatea, le-au fost prezentate zonele de competenţă unde vor acţiona pentru menţinerea ordinii şi siguranţei publice şi au făcut cunoştinţă cu viitorii colegi care îi vor îndruma în carieră, în perioada următoare", se precizează într-un comunicat al Poliţiei Române remis, sâmbătă, MEDIAFAX.

Pentru cei 1.726 de agenţi de ordine publică vor urma trei luni de muncă la posturile ori secţiile unde au fost repartizaţi, iar apoi vor susţine un examen de absolvire după care se va decide câţi dintre ei rămân poliţişti.

Reprezentanţii Poliţiei Române preciează că în cele trei luni agenţi nu au dreptul să poarte armament de serviciu .

Angajarea celor 1.726 de agenţi de ordine publică a constituit cea de-a doua etapă a planului de reducere a deficitului de personal din Ministerul Afacerilor Interne, care a ajuns la aproximativ 15.000 de oameni.

În luna mai Ministerul Afacerilor Interne anunţa că de la începutul anului peste 5.000 de angajaţi ai diferitelor structuri au părăsit sistemul prin pensionare.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici