Primar reţinut pentru mită electorală

Gheorghe Perieţeanu, primarul comunei Icoana, candidat pentru un nou mandat, a fost reţinut pentru 24 de ore, joi seara, fiind acuzat, potrivit unor surse, că a împărţit bonuri pentru mici şi bere în schimbul voturilor, sâmbătă, la ziua localităţii.

5105 afișări
Imaginea articolului Primar reţinut pentru mită electorală

Primar reţinut pentru mită electorală

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IPJ) Olt a confirmat, pentru MEDIAFAX că, joi seara, Gheorghe Perieţeanu a fost adus în arestul poliţiei, el fiind reţinut pentru 24 de ore, într-un dosar instrumentat de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina.

Primarul din Icoana este acuzat de coruperea alegătorilor. El va fi prezentat, vineri, judecătorilor cu propunerea emiterii unui mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile. Potrivit surselor MEDIAFAX, Perieţeanu este acuzat că, sâmbătă, cu ocazia zilei localităţii, de Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, le-a împărţit locuitorilor comunei bonuri în schimbul cărora aceştia puteau să primească mici şi bere, anchetatorii considerând acest gest al candidatului PNL drept mită electorală.

Gheorghe Perieţeanu se află la al şaselea mandat de primar, iar în această primăvară a trecut la PNL după ce a pierdut sprijinul politic al PSD.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici