Primarul din Baia Mare, amendat pentru că nu dărâmă un zid în jurul unor blocuri de romi

Primarul din Baia Mare, Cătălin Cherecheş, a fost amendat cu 7.000 de lei pentru că nu a dărâmat zidul construit în jurul unor blocuri locuite de romi. Nu este prima amendă primită în acest caz.

6014 afișări
Imaginea articolului Primarul din Baia Mare, amendat pentru că nu dărâmă un zid în jurul unor blocuri de romi

Primarul din Baia Mare, amendat pentru că nu dărâmă un zid în jurul unor blocuri de romi

Colegiul director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării a decis, miercuri, că menţinerea zidului din Baia Mare care înconjoară o comunitate de romi, după ce instanţa s-a pronunţat în mod definitiv şi irevocabil asupra caracterului discriminatoriu al construcţiei, reprezintă faptă de discriminare continuă şi încalcă dreptul la demnitate.

CNCD a decis sancţionarea cu 7.000 lei a UAT Baia Mare, prin primar.

Decizia a fost luată cu unanimitate de voturi.

Nu este prima amendă primită în cazul zidului de 3 metri construit în jurul unor blocuri locuite de romi din Baia Mare. În noiembrie 2011, CNCD a decis că ridicarea zidului din Baia Mare pentru delimitarea blocurilor locuite în majoritate de romi de pe strada Horea de strada principală constituie discriminare şi l-a sancţionat pe primarul Cătălin Cherecheş cu amendă contravenţională în valoare de 6.000 de lei. Totodată, CNCD a recomandat să fie demolat zidul despărţitor si să fie luate măsuri pentru îmbunătăţirea condiţiilor de locuire a romilor din strada Horea.

Decizia CNCD a fost contestată de Cherecheş în instanţă, fiind anulată, însă consiliul a făcut recurs, iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a decis definitiv să menţină sancţiunea.

Anterior, Primăria Baia Mare organizase o acţiune de mutare a câteva sute de romi din zona Craica în spaţii ce au aparţinut combinatului dezafectat Cuprom. Mai mulţi copii şi adulţi romi au fost duşi la spitalul local, reclamând stări de rău pe fondul intoxicării cu substanţe chimice. Cătălin Cherecheş declara atunci, pentru RFI, că mutarea romilor a fost absolut legală, că nu este vorba de un combinat chimic, ci de sedii administrative igienizate, şi că aceştia s-au intoxicat din cauza unor spray-uri paralizante folosite de unii "pseudo-lideri" ai comunităţii.

Măsura mutării romilor în clădirea fostului combinat a urmat construirii, în mandatul anterior de primar al lui Cătălin Cherecheş, a unui zid despărţitor între mai multe locuinţe sociale ocupate în majoritate de romi, din strada Horea, şi strada principală a oraşului.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici