Primarul Gheorghe Ştefan, audiat la DNA într-un dosar în care primise NUP la Bacău

Primarul din Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan, a fost audiat, marţi, la DNA într-un dosar privind o tranzacţie cu un teren de lângă fosta autogară din municipiu, în care se fac noi cercetări după ce DNA Bacău dispusese neînceperea urmăririi penale, potrivit unor surse judiciare.

90 afișări
Imaginea articolului Primarul Gheorghe Ştefan, audiat la DNA într-un dosar în care primise NUP la Bacău

Primarul Gheorghe Ştefan, audiat la DNA într-un dosar în care primise NUP la Bacău (Imagine: Razvan Chirita/Mediafax Foto)

Gheorghe Ştefan, lider al PDL Neamţ, a fost citat, marţi, la Direcţia Naţională Anticorupţie, pentru a da declaraţii în acest dosar. Primarul din Piatra Neamţ a refuzat să facă declaraţii în legătură cu citarea sa la DNA, unde a stat aproape două ore.

Potrivit surselor citate, proprietarul terenului de lângă autogara din Piatra Neamţ, care a aparţinut fostei societăţi de transport a oraşului, a depus la DNA Bacău, în 2006, o plângere penală la adresa lui Gheorghe Ştefan. Ulterior, în urma anchetei, DNA Bacău a dispus, în aprilie 2007, neînceperea urmăririi penale în acest dosar.

Proprietarul terenului a trimis plângeri faţă de soluţia de neîncepere a urmăririi penale mai multor instituţii, inclusiv DNA central. Cazul a reintrat astfel în atenţia Direcţiei Naţionale Anticorupţie, care a considerat că în cauză nu a fost făcută o cercetare completă la DNA Bacău, au precizat sursele citate.

Presa locală relata că terenul ar fi fost vândut de către societatea Transmoldavia, fosta societate de transport a oraşului, ce a fost privatizată, fiicei primarului Gheorghe Ştefan, în perioada în care terenul era revendicat de fostul proprietar, Neculai Creţan. Aceasta ar fi cumpărat terenul la un preţ subevaluat, pentru aproape 425.000 de lei, iar apoi l-ar fi vândut cu un profit de 2,7 milioane de lei.

Terenul, în suprafaţă de peste 4.500 de metri pătraţi, din care o parte era revendicat de Neculai Creţan, a fost vândut de fiica lui Gheorghe Ştefan, în februarire 2006, societăţii Plus Discount România, pentru suma de peste 3,1 milioane de lei. Apoi, societatea Plus Discount a vândut terenul din zona autogării societăţii Kiz Projects SRL, care a început să construiasă pe el un hipermarket, scria presa locală.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici