Primarul municipiului Constanţa, Decebal Făgădău, va fi audiat ca martor în dosarul lui Mazăre

Decebal Făgădău, primar al muncipiului Constanţa, va fi audiat de judecători, pe 23 iunie, ca martor, în dosarul în care fostul edil Radu Mazăre este judecat pentru luare de mită şi fals în declaraţii.

1146 afișări
Imaginea articolului Primarul municipiului Constanţa, Decebal Făgădău, va fi audiat ca martor în dosarul lui Mazăre

Primarul municipiului Constanţa, Decebal Făgădău, va fi audiat ca martor în dosarul lui Mazăre

Tot pe 23 iunie va fi audiat şi Gabriel Stan, fost viceprimar al municipiului Constanţa.

La termenul de luni au fost audiaţi trei martori. Unul dintre aceştia, Ioannis Skantzikas, le-a spus judecătorilor că l-a ajutat pe Elan Schwartzenberg să cumpere un imobil iîn Ucraina, urmând să primească un comision de 650.000 de euro, însă comisionul respectiv a fost achitat de Radu Mazăre.

"Am fost împrumutat de Mazăre Radu în perioada 2002-2003 cu o sumă de bani de 600.000 de euro. Am încheiat un contract de împrumut în 2004, semnat de mine, Mazăre Radu şi doi martori. (...) Banii nu au fost trimişi prin transfer bancar, ci în tranşe de 9.000-10.000 de euro, fie de mine, fie prin şoferii care făceau curse Constanţa-Grecia. (...) În 2006, cu ocazia zilei de naştere a lui Radu Mazăre am fost invitat la petrecere şi aşa l-am cunoscut pe Emilian Schwartzenberg. La acea vreme aveam afaceri în Ucraina şi mergeam frecvent în Ucraina. Emilian Schwartzenberg, care se ocupa mai mult cu imobiliarele, a fost interesat să facă şi el afaceri în Ucraina. Prin cunoştinţele mele, i-am intermediat achiziţionarea unui imobil în Donetk. Mie urma să îmi revină de la Elan un comision de 650.000 de euro, ca urmare a faptului că am apelat la cunoştinţele mele şi l-am ajutat", a declarat Ioannis Skantzikas la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Pentru că Elan Schwartzenberg întârzia cu plata comisionului, martorul a povestit ca i-a cerut ajutorul lui Radu Mazare.

"Am hotărât toţi trei ca datoria de 600.000 de euro pe care eu o aveam la Mazare din 2002-2004 să fie compensată cu datoria pe care a avut-o Elan către mine privind comisionul. Am hotărât ca eu să nu am datorie la Mazare şi Elan să nu aibă datorie către mine", a mai declarat martorul.

Radu Mazăre a fost trmis în judecată de Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), fiind acuzat de luare de mită şi fals în declaraţii. Procurorii DNA l-au trimis în judecată şi pe fratele acestuia, senatorul PSD Alexandru Mazăre, "cu privire la săvârşirea unei infracţiunilor de complicitate la luare de mită şi fals în declaraţii.

Potrivit anchetatorilor, "Mazăre Radu Ştefan, în calitate de primar al Municipiului Constanţa, a lansat, la începutul anului 2011, programul de construire locuinţe modulare grupate în Campusul Social “Henri Coandă”, aprobat prin hotărâre a Consiliului Local al mun. Constanţa. Pe fondul demarării acestui proiect, inculpatul Morgenstern Avraham, în calitate de reprezentant al unei societăţi comerciale, a dorit să îşi asigure câştigarea licitaţiei ce urma să fie organizată". Astfel, în cursul anului 2011, "omul de afaceri i-a remis primarului municipiului Constanţa, Mazăre Radu Ştefan, suma totală de 175.000 de euro, pentru ca acesta să-i faciliteze câştigarea licitaţiei ce avea ca obiect contractul de construire a campusului social, în valoare de 40.964.030 lei fără TVA (circa 10 milioane de euro)", informează DNA.

Potrivit procurorilor "din suma totală de 175.000 de euro, 95.000 de euro au fost transferaţi către contul personal al primarului Mazăre Radu Ştefan şi 80.000 de euro către contul pus la dispoziţie de fratele său Mazăre Alexandru, ambele fiind deschise la o bancă din Israel".

"Banii, primiţi în mai multe tranşe, au urmat un circuit ascuns, prin intermediul unor conturi aparţinând unor societăţi off shore, conturi deschise la bănci din străinătate. În schimbul acestor sume de bani, inculpatul Mazăre Radu a efectuat o serie de demersuri ce intrau în sarcina atribuţiilor sale de serviciu (ex. iniţierea unor hotărâri de consiliu local prin care au fost aprobate diverse etape ale procedurii de achiziţie sau prin care a fost favorizată societatea comercială reprezentată de inculpatul Morgenstern Avraham)", susţin procurorii.

Pe parcursul anchetei penale, procurorii au utilizat documente bancare obţinute în cadrul activităţii de cooperare judiciară în materie penală cu autorităţile competente din Israel, Cipru, Lichtenstein şi Austria.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici