Video Primarul Timişoarei le transmite oamenilor mesaje pe YouTube, filmându-se singur cu telefonul mobil -VIDEO

Primarul municipiului Timişoara, Nicolae Robu (PNL), şi-a cumpărat din Grecia un trepied pentru telefonul mobil, pe care îl foloseşte să se filmeze singur, apoi postează înregistrările pe YouTube, transmiţând în acest fel mesaje timişorenilor şi declarând că este un edil ”inovator”.

1006 afișări

Primarul Nicolae Robu (PNL) a declarat corespondentului MEDIAFAX că şi-a cumpărat, recent, în timpul unei vacanţe în Rhodos (Grecia), un trepied pentru telefonul mobil, pe care îl foloseşte pentru a se filma singur, apoi postează înregistrările pe YouTube, transmiţând astfel mesaje timişorenilor.

”Mi-am cumpărat din Rhodos un trepied pentru telefon. Am pus telefonul pe el, m-am aşezat pe scaun, mi-a luat doar câteva minute. Când voi considera că este cazul, aşa voi face. Poate unii preferă să urmărească aşa, nu să citească. Vin cu o ofertă mai largă, eu sunt inovator”, a spus Robu.

Joi, Nicolae Robu a postat un videoclip pe YouTube în care spune că a semnat un contract pe fonduri europene în valoare de două milioane lei, pentru reabilitarea unui parc din centrul oraşului. Imaginile sunt înregistrate în biroul său de la Primăria Timişoara.

Robu a postat un filmuleţ similar pe YouTube şi miercuri.

Nicolae Robu obişnuieşte să fie activ şi pe pagina sa de Facebook, unde discută cu timişorenii pe diferite teme administrative ce privesc oraşul. De asemenea, el postează şi fotografii din vacanţe.

La începutul lunii februarie, primarul Nicolae Robu anunţa pe Facebook că a participat la un mic dejun cu rugăciune, la Washington, unde se afla într-o vizită alături de trei senatori români, iar la eveniment au fost prezenţi şi preşedintele SUA, Barack Obama, dar şi Dalai Lama, edilul postând şi un filmuleţ.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici