Priorităţile noului ministru al Educaţiei, Sorin Cîmpeanu: Simplificarea programei, manualele, învăţământul profesional

Noul ministru al Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, are ca priorităţi revizuirea programei, în sensul simplificării acesteia, demersuri pentru ca elevii să aibă manuale la începutul anului şcolar, susţinerea învăţământului profesional şi consolidarea autonomiei universitare.

797 afișări
Imaginea articolului Priorităţile noului ministru al Educaţiei, Sorin Cîmpeanu: Simplificarea programei, manualele, învăţământul profesional

Noul ministru al Educaţiei, Sorin Cîmpeanu (Imagine: Alexandru Mihaescu/Mediafax Foto)

"Vorbim de priorităţi structurate pe cele trei domenii: învăţământ preuniversitar, universitar şi cercetare ştiinţifică. La nivel de învăţământ preuniversitar, prioritar este accesul la educaţie, prioritară este revizuirea curriculei, în sensul simplificării acestei, şi, din punct de vedere administrativ, să facem tot ceea ce este de făcut în limite legale pentru ca elevii să aibă manuale la începutul anului şcolar. Este vorba şi de susţinerea învăţământului profesional şi tehnic, este o idee în care eu cred foarte puternic. Este vorba şi de susţinerea învăţământului dual, este vorba de atenţia acordată învăţământului în limbile minorităţilor naţionale, de introducerea noilor tehnologii în învăţământul preunivesitar. La învăţământul dual, important este să continuăm numărul de acorduri de parteneriat semnat între unităţi economice, firme şi unităţi de învăţământ", a spus ministrul, cu ocazia unei festivităţii de premiere a olimpicilor.

În privinţa învăţământului superior, Cîmpean consideră că lucrul cel mai important este consolidarea autonomiei universitare. "Consolidarea autonomiei universitare este cel mai important aspect, cu accent pe autonomie financiară, internaţionalizarea universităţilor, promovarea unor calificări relevante", a spus el.

Sorin Cîmpeanu a adăugat, în acelaşi context, că "vor putea supravieţui acele universităţi care vor înţelege că în această perioadă este foarte important să promovezi calificări cerute de piaţa muncii".

Noul ministru al Educaţiei a spus şi că trebuie continuate proiectele mari de anvergură în domeniul cercetării, precum laserul de la Măgurele sau Dunăre-Deltă-Marea Neagră. "Trebuie susţinută iniţierea unor alte proiecte. Este foarte important să putem găsi resursele pentru a putea motiva cercetătorii români să rămână în ţară şi să îşi dezvolte activitatea corelată cu performanţele acestora şi, nu în ultimă instanţă, vizibilitatea cercetărilor româneşti", a adăugat el.

Sorin Cîmpeanu a depus, miercuri dimineaţă, jurământul de învestitură ca ministru al Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici