Procesul bărbatului care l-a scuipat pe preşedinte a început joi. Instanţa a decis citarea lui Băsescu

Preşedintele Traian Băsescu urmează să fie citat în procesul lui Adrian Zglobiu, care l-a scuipat pe şeful statului în luna mai, la Constanţa, au decis, joi, magistraţii Judecătoriei Constanţa, la primul termen al procesului în care bărbatul este judecat pentru tulburarea liniştii şi ordinii publice

134 afișări
Imaginea articolului Procesul bărbatului care l-a scuipat pe preşedinte a început joi. Instanţa a decis citarea lui Băsescu

Procesul bărbatului care l-a scuipat pe preşedinte a început joi. Instanţa a decis citarea lui Băsescu (Imagine: captură video)

Primul termen al procesului în care Adrian Zglobiu este judecat pentru tulburarea liniştii şi ordinii publice a avut loc joi dimineaţă la Judecătoria Constanţa, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Magistraţii au decis citarea părţii vătămate, respectiv preşedintele Traian Băsescu, acordând un nou termen în proces pentru 20 noiembrie.

"S-a amânat pentru lipsă de procedură cu partea vătămată, s-a fixat un nou termen pe 20 noiembrie", a declarat Adrian Olteanu, avocatul lui Adrian Zglobiu.

El a precizat că şeful statului nu este obligat să se prezinte în instanţă, putând fi reprezentat de un apărător ales sau din oficiu.

În 23 iunie, Adrian Zglobiu a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului Tribunalului Constanţa, sub acuzaţia de tulburare a liniştii şi ordinii publice, dosarul fiind trimis la Judecătoria Constanţa.

Bărbatul, în vârstă de 39 de ani, din Constanţa, l-a scuipat în faţă, de la o distanţă foarte mică, pe preşedintele Traian Băsescu, în momentul în care acesta a coborât de pe nava şcoală "Mircea", la finalul vizitei făcute la bordul vasului după ceremoniile de decorare a bricului, care au avut loc în 24 mai, în dana de pasageri a Portului Constanţa.

După ce a fost imobilizat de ofiţerii SPP, bărbatul a fost predat unui echipaj de jandarmi, iar aceştia l-au dus la sediul Poliţiei Judeţene Constanţa, ulterior fiind audiat şi la Parchetul Tribunalului Constanţa. Avocatul din oficiu care l-a reprezentat pe Zglobiu declara că acesta a susţinut în faţa anchetatorilor că gestul său, de a-l scuipa pe preşedinte, nu a fost premeditat, ci a fost unul spontan.

De asemenea, Adrian Zglobiu le-a spus jurnaliştilor că a fost deranjat de cântecele patriotice de la ceremonie, "cântate pentru Băsescu". "După ce a vândut flota vrea cântece patriotice?", spunea constănţeanul.

Întrebat apoi dacă regretă gestul făcut, bărbatul a răspuns: "Regret că nu am emigrat din România, că am fost fraier să rămân".

Bărbatul a fost reţinut de procurori, în noaptea de 24 spre 25 mai, pentru ultraj, loviri şi alte violenţe, dar ulterior anchetatorii au schimbat încadrarea juridică în cazul său, el fiind cercetat pentru tulburarea liniştii şi ordinii publice. În aceeaşi noapte, Adrian Zglobiu a fost eliberat din arestul Poliţiei, după expirarea ordonanţei de reţinere.

În 26 mai, reprezentanţii Parchetului Tribunalului Constanţa au anunţat că preşedintele Traian Băsescu a depus plângere penală împotriva bărbatului pentru infracţiunea de ultraj, plângerea fiind transmisă prin e-mail.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici