Procesul în care Băsescu l-a dat în judecată pe Patriciu, aproape de final după doi ani

Procesul în care Traian Băsescu l-a dat în judecată pe Dinu Patriciu cerând despăgubiri de un leu pentru "minciună şi trucarea unor filmări", după publicarea unui film în care preşedintele părea a lovi un copil la un miting electoral din 2004, este aproape de final, instanţa urmând să ia o decizie.

447 afișări
Imaginea articolului Procesul în care Băsescu l-a dat în judecată pe Patriciu, aproape de final după doi ani

Procesul în care Băsescu l-a dat în judecată pe Patriciu, aproape de final după doi ani (Imagine: Mediafax Foto)

Avocaţii lui Traian Băsescu şi cei ai lui Dinu Patriciu au prezentat, la termenul de miercuri, pledoariile finale în acest proces deschis de şeful statului ca urmare a mediatizării, în timpul campaniei electorale prezidenţiale din 2009, a unor imagini în care preşedintele apărea a lovi un copil, incident relatat apoi de Dinu Patriciu în cadrul unei emisiuni TV.

Instanţa Judecătoriei Sectorului 1 a rămas în pronunţare, urmând să ia o decizie în acest caz.

Preşedintele Traian Băsescu i-a dat în judecată pe Dinu Patriciu şi firma Best Media, cea care edita cotidianul Gardianul, cerând despăgubiri de un lei pentru "minciună şi trucarea unor filmări", acţiunea fiind înregistrată la instanţa Judecătoriei Sectorului 1 la începutul lunii decembrie 2009. Procesul a început în 21 aprilie 2010.

La rândul său, omul de afaceri Dinu Patriciu l-a dat în judecată pe preşedintele Traian Băsescu, cerând, într-un alt dosar înregistrat la Judecătoria Sectorului 1, despăgubiri de un euro. Dosarul a fost înregistrat la instanţă în 3 decembrie 2009, iar proces a începe în 4 mai 2010. Următorul termen în acest dosar va avea loc în 18 octombrie 2011.

Cotidianul Gardianul a publicat, în 26 noiembrie, un film în care preşedintele Traian Băsescu pare a lovi un copil peste faţă, în timpul unui miting electoral din 2004.

Omul de afaceri Dinu Patriciu declara, în aceeaşi zi, la Realitatea TV, că, de fapt, la mitingul de la Ploieşti, din 2004, Traian Băsescu a lovit copilul de două ori, prima dată în plex şi apoi peste faţă, aşa cum apare în imaginile difuzate în presă. Omul de afaceri a ţinut să sublinieze că nu este el cel care a dat înregistrarea în presă.

În 28 noiembrie 2009, Traian Băsescu anunţa că îl va da în judecată pe Dinu Patriciu şi cotidianul Gardianul pentru "minciună şi trucarea unor filmări" şi întreba conducerea ziarului de ce nu a făcut o expertiză a filmului.

În 1 decembrie 2009, preşedintele a solicitat Institutului Naţional de Expertize Criminalistice (INEC) un aviz de specialitate prin care să se stabilească dacă filmul din campania din 2004 conţine urme de intervenţie tehnică în sensul modificării integrităţii.

Două zile mai târziu, INEC anunţa că a transmis Administraţiei Prezidenţiale rezultatul verificărilor solicitate de instituţie în legătură cu autenticitatea unei înregistrări din campania electorală din 2004. Tot atunci, preşedintele Traian Băsescu declara că, potrivit INEC, înregistrarea de la Ploieşti conţine elemente de editare computerizată în sensul alterării integrităţii, nu e autentică şi nici nu reprezintă o copie realizată cu acurateţe a unei înregistrări autentice.

Şeful statului preciza că pe document se specifică faptul că alterările apar în multe locuri, dar şi că este interzisă multiplicarea. Traian Băsescu afirma că a primit avizul cu adresă semnată de directorul INEC şi că în acesta se susţine că nu este vorba despre o lovitură.

Ulterior, şi omul de afaceri Dinu Patriciu anunţa că îl dă în judecată pe Traian Băsescu, pentru calomnie, acuzând folosirea de către preşedinte, la adresa sa, a apelativelor "mincinos" şi "om care truchează casete".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici