Procuror de la Parchetul Tribunalului Bucureşti, prins în flagrant luând mită

Ştefan Crişu, procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, a fost prins în flagrant, duminică, de procurorii DNA, în timp ce primea 2.000 de euro de la un inculpat pentru a interveni în rezolvarea dosarului său, au declarat pentru MEDIAFAX surse judiciare.

442 afișări
Imaginea articolului Procuror de la Parchetul Tribunalului Bucureşti, prins în flagrant luând mită

Procuror de la Parchetul Tribunalului Bucureşti, prins în flagrant luând mită

Procurorul a fost prins în flagrant primind mita de la o persoana care era inculpată într-un dosar la o altă unitate de parchet şi căreia i-a promis ca va interveni pentru rezolvarea dosarului său.

Acestei persoane, magistratul i-ar fi pretins 3.000 euro şi un telefon mobil, potrivit surselor citate.

Flagrantul a fost realizat la o cafenea din Bucureşti, unde procurorul s-a întâlnit cu inculpatul pentru a primi 2.000 de euro din mita pretinsă, mai arată sursele citate.

Ştefan Crişu este audiat în prezent la sediul DNA.

El poate fi reţinut de anchetatori fără avizul Consiliului Superior al Magistraturii, fiind vorba de o infracţiune flagrantă.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici